Un incendiu într-un centru comercial din sud-vestul Chinei a ucis cel puţin 16 persoane, potrivit unui nou bilanţ publicat, joi ,de agenţia oficială Xinhua.
Incendiul a izbucnit, dintr-un motiv încă necunoscut, la începutul serii la Zigong, un oraş cu 2,5 milioane de locuitori din provincia Sichuan, situat la 1.600 de kilometri depărtare în linie dreaptă de capitala Beijing.
Operaţiunile de salvare s-au încheiat joi în jurul orelor 03.00 (miercuri, 19.00 GMT), potrivit serviciilor locale de salvare citate de Xinhua.
Foto: Profi Media
Aproximativ 30 de persoane au fost primit îngrijiri din partea serviciilor de salvare, a indicat televiziunea de stat CCTV.
Incendiul a făcut cel puţin 16 morţi, a informat joi agenţia oficială Xinhua, citând responsabili ai serviciilor locale de salvare.
Foto: Profi Media
Centrul comercial se află la piciorul unei clădiri care are 14 etaje, a subliniat canalul, precizând că flăcările au cuprins parterul, precum şi etajele 4, 5 şi 6.
Incendiu în parcarea unui mall din București: o mașină a luat foc!
Imagini difuzate de CCTV arată fum negru gros care iese dintr-o clădire cu vedere la o stradă comercială.
La orele 20.20 (12.20 GMT), incendiul a fost stins, a informat CCTV.
“Pompierii depun toate eforturile pentru a gestiona situaţia”, au declarat serviciile de urgenţă din Zigong într-un comunicat, îndemnând populaţia “să nu creadă şi nici să nu amplifice zvonurile”.
Incendiile şi alte accidente mortale sunt frecvente în China din cauza aplicării, uneori, laxe a normelor de securitate.
În ianuarie, cel puţin 39 de persoane au murit într-un incendiu într-un magazin din Xinyu, în provincia Jiangxi (centru).
Incendiul a izbucnit la subsolul unui magazin, când muncitorii au “încălcat regulile” în timpul unor lucrări, potrivit autorităţilor.
În aceeaşi lună, un incendiu într-o clădire rezidenţială a făcut cel puţin 15 morţi.
Cu cinci zile mai devreme, 13 elevi şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la un cămin de internat.
În aprilie 2023, un incendiu rar la Beijing într-un spital a provocat moartea a 29 de persoane şi a forţat pacienţii disperaţi să sară pe fereastră pentru a scăpa.