Panică la un liceu din Tulcea din cauza unui incendiu izbucnit, vineri, la etajul al treilea al unității de învățământ 400 de elevi s-au autoevacuat.  

Pompierii au fost anunţaţi, vineri, prin apel la 112, că la Liceul Economic din municipiul Tulcea a izbucnit un incendiu, la etajul al treilea, în holul clădirii.

Către locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară şi un echipaj de prim ajutor SMURD.

Scene șocante într-o instituție de învățământ. Elevii clasei a 9-a au dat foc liceului la final de an

Incendiul, care se manifesta cu degajări mari de fum, „a fost lichidat până la sosirea echipajelor intervenţie, de către personalul prezent la locul de muncă”, au anunţat pompierii. Totodată, cei aproximativ 400 de elevi au reușit să se evacueze înainte de sosirea pompierilor, mai spun aceștia.

ISU a precizat că incendiul a fost produs de un scurt circuit la un conductor electric.

„Până la ajungerea forţelor de intervenţie, elevii care se aflau în clădire, au pus în aplicare planul de evacuare în cazul producerii unui incendiu, întocmai exerciţiilor efectuate periodic cu sprijinul pompierilor tulceni astfel, aproximativ 400 de elevi care se aflau în corpul principal al Colegiului Economic s-au autoevacuat în siguranţă”, a transmis ISU Tulcea citat de News.ro.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here