Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o fabrică de prelucrare a furnirului din localitatea brăileană Siliştea şi se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 metri pătraţi. Potrivit ISU Brăila, o persoană care a fost prinsă în interior a fost descoperită carbonizată. Din câte se pare, este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, cetățean turc, administratorul fabricii, susțin surse judiciare. 12 muncitori au reușit să se autoevacueze. Conform presei locale, apelul la 112 a fost dat la ora 12:21, anunțând și faptul că o persoană s-ar afla în interiorul fabricii.  

“Incendiu produs la o fabrică de prelucrare a furnirului din judeţul Brăila, localitatea Siliştea care ce se manifestă generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 1.500 mp. Până la sosirea forţelor de intervenţie, de la locul evenimentului s-au autoevacuat 12 persoane. Echipele de intervenţie au fost anunţate că în interior există o persoană. O echipă de căutare a intrat în interior pentru identificare. Persoana a fost găsită carbonizată”, a declarat Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al instituției. 

Incendiu devastator în București. A ars un garaj cu 4 mașini. Automobilele s-au făcut scrum

Potrivit sursei citate, misiunea este în dinamică, iar pentru gestionarea situaţiei au fost alocate patru autospeciale de stingere, o autoscară şi o ambulanţă SMURD de la nivelul ISU Brăila. Totodată, în sprijin au fost trimise alte două maşini de stingere de la ISU Galaţi.

Din informațiile existente, incendiul a fost localizat şi nu există pericol de extindere, având în vedere că fabrica de prelucrare a furnirului se află în afara localităţii Siliştea. 

Incendiu puternic în Giurgiu! Totul a pornit de la o țigară aprinsă 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here