Rezultatele foarte slabe obținute de social-democrați la alegerile parlamentare din 1 decembrie dinamitează partidul. Conducerea PSD a decis că este necesar să se ia măsuri dure, care să redreseze partidul, chiar și din mers.
Potrivit rezultatelor finale validate, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, PSD a obținut 21,96 % din voturi la Camera Deputaților și 22,30% la Senat.
Asta înseamnă că rezultatul general al PSD la alegerile parlamentare a fost de 22,13%, fiind, fără dosr și poate, cel mai slab scor obținut de acest partid de la înființare și până în prezent.
Din acest motiv, conducerea social-democraților a decis ca șefii de organizații județene care au obținut la parlamentare un scor sub cel al partidului, adică sub 22,13%, să fie schimbați până la sfârșitul anului.
Excepție vor face, din rațiuni etnice, președinții organizațiilor județene PSD din Harghita și Covasna.
Primul pe lista rușinii se află baronul de Constanța, Felix Stroe, în al cărui județ PSD abia a cumulat 19,63% la Senat și 18,20% la Camera Deputaților.
Potrivit unor surse, pe listă ar mai fi Mureș (Dumitrița Gliga), județ unde PSD a cumulat un scor de 13,11% la Senat și 13,87% la Camera Deputaților, Satu Mare (Mircea Govor) – 14,42% la Senat și 12,52% Camera Deputaților, dar și Sibiu (Bogdan Trif) – 14,08% Senat și 14,22% Camera Deputaților și Brașov (Marius Dunca) – 17,13% Senat și 17,37% Camera Deputaților.