După luni întregi de analiză a probelor, instanța a hotărât să admită toate dovezile prezentate de Parchet în cazul lui Dorian Popa și a dispus începerea procesului în care artistul este acuzat de consum de droguri la volan. 

Dorian Popa a fost trimis în judecată după ce a fost oprit în trafic și testat pentru consumul de substanțe interzise. Deși inițial a negat acuzațiile, ulterior a spus public faptul că a consumat droguri.

„Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. .. privind pe inculpatul POPA DORIAN LAURENȚIU, fără antecedente penale, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul POPA DORIAN LAURENȚIU. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare”, scrie pe portalul instanțelor de judecată.

Dorian Popa, trimis în judecată după ce a fost prins drogat la volan. Ce substanțe a consumat

Artistul în vârstă de 35 de ani conducea îmbrăcat în lenjerie intimă atunci când a fost oprit de polițiști.

Din comunicatul IPJ Ilfov din 27 octombrie reiese că un echipaj al Poliției a oprit în trafic, în localitatea Domnești, un bărbat ce a ieșit pozitiv la substanțe psihoactive în urma testului.

„Întrucât acesta nu reprezintă o probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a fost condus la unitate medicală din București, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, conducătorului auto i-a fost reținut permisul de conducere fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce, conform Legii.

Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au deschis un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”.

Mai apoi, analiza toxicologică a demonstrat că Dorian Popa consumase canabis.

Dorian Popa jură că nu se va mai droga. Idolul tinerilor, decizie radicală după scandal: Renunță definitiv la fumat! 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here