Un incident extrem de grav a avut loc luni, în localitatea Valea Lupului, din județul Iași. Doi muncitori au fost răniți, după ce terasa unui balcon, situat la etajul 1, s-a părbușit peste ei.
Victimele, doi bărbați în vârstă de 47 de ani și respectiv 57 de ani, s-au ales cu mai politraumatisme.
La scurt timp de la producerea incidentului, la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul ISU Iași cu o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor calificat, o autospecială de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă cu medic și o ambulanță de la SAJ Iași, cu medic.
Atunci când au sosit la locul intervenției victimele erau conștiente, iar după ce le-a fost acordat primul ajutor, au fost transportați de urgență la spital.