Un islamist de origine albaneză a vrut să intre cu maceta într-o secție de poliție ca să-i măcelărească pe agenți, însă a fost imobilizat în ultima clipă.
Un albanez de 29 de ani a încercat vineri să intre cu forţa, înarmat cu o machetă, într-un comisariat din Germania, cu scopul declarat de a ucide agenţi, dar a fost imobilizat şi arestat, a anunţat poliţia locală, care vorbeşte despre o “radicalizare islamistă” a suspectului, relatează AFP, informează Agerpres.
Faptele s-au produs a doua zi după tentativa de asasinat a consulului general al Israelului la Munchen de către un austriac de origine bosniacă în vârstă de 18 ani, cunoscut pentru simpatiile sale islamiste.
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 02.40 a dimineţii (00.40 GMT), bărbatul a reuşit să pătrundă într-o zonă de la intrarea comisariatului din Linz pe Rhin, în landul Renania-Palatinat (sud-vest).
“La faţa locului el a strigat de mai multe ori ‘Allah akbar’ şi a spus că vrea să ucidă poliţişti”, a precizat poliţia într-un comunicat.
Agenţii au coborât grilajele cu gratii la intrarea în comisariat, pe care bărbatul a încercat fără succes să le forţeze, iar apoi a fost imobilizat cu un pistol cu impulsuri electrice.
“Primele elemente ale anchetei indică o motivaţie a acuzatului legată de o radicalizare islamistă”, a subliniat poliţia, precizând că investigaţiile sunt desfăşurate de unitatea sa antiteroristă.
În cadrul unei percheziţii la domiciliul albanezului, anchetatorii au găsit în special un drapel al organizaţiei Statul Islamic desenat pe un zid.
La sfârşitul lui august, un atac cu cuţitul revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic s-a soldat cu trei morţi şi opt răniţi la Solingen, în vestul Germaniei. Un suspect sirian a fost arestat de poliţie şi încarcerat.