Un tânăr de 20 de ani a fost reținut marți la prânz, în timp ce încerca să pătrundă într-un liceu din Timișoara având asupra sa o macetă. Incidentul a fost semnalat de agenții de pază ai unității de învățământ, care au intervenit rapid și au împiedicat accesul acestuia, deoarece nu era elev al liceului. Cum s-a întâmplat incidentul

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a confirmat că polițiștii Secției 3 au fost sesizați cu privire la acest incident, tânărul fiind deja reținut de personalul de securitate. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta avea asupra sa un obiect ascuțit-înțepător.

Tânărul a fost condus la sediul Poliției pentru clarificarea situației, iar autoritățile au deschis un dosar penal pentru “port sau folosire fără drept de arme periculoase”. Conform presei locale, incidentul s-a petrecut la Liceul “Jean Louis Calderon” din Timișoara.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili motivul prezenței tânărului în zona liceului și intențiile acestuia.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here