Doi șoferi din Suceava au confundat străzile din oraș cu pista de curse și s-au luat la întrecere, „bărbătește”. Până când au fost prinși de poliție și lăsați pietoni și mai săraci în buzunare cu 4.000 de lei. 

Poliția Județeană Suceava a anunțat, marți, că doi șoferi care au fost filmați în trafic în timp ce conduceau imprudent punând în pericol siguranța rutieră au fost amendați și lăsați fără permis.

Astfel, duminică, în mediul on-line au fost promovate imagini video care surprindeau încălcări ale regulilor de circulație săvârșite de către doi șoferi care au efectuat manevre neregulamentare și agresive în trafic pe DN 17.

Gesturile șoferilor care au încălcat legislația rutieră au produs indignarea celorlalți participanți la trafic, generând totodată și un risc rutier sporit.

Poliția Județeană Suceava arată că în cursul zilei de duminică pe o rețea de socializare a fost distribuit un clip video surprinzând două autoturisme, care se deplasau pe str. Humorului, din direcția DN 17 către bd. Academician Vasile Grecu, ambii conducători auto adoptând comportamente agresive în trafic, prin circulaţia la o distanţă foarte redusă faţă de alte autoturisme de natură a intimida ceilalţi participanţi la trafic.

Polițiștii au procedat la identificarea ambilor conducători auto fiind invitați la sediul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier în vederea clarificării situației de fapt și dispunerii măsurilor sancționatorii .

Unul dintre șoferi a fost identificat în persoana unui tânăr de 24 ani, domicilat în satul Corocăieşti, comuna Vereşti, acesta fiind sancționat pentru nerespectarea prev. art. 100 alin. 3 lit. i şi art. 101, alin. 1, pct. 18 din OUG 195/2002R cu amenzi în cuantum de 1.650 lei şi reţinerea permisului de conducere.

Celălalt șofer a fost identificat în persoana unui tânăr de 20 ani, domiciliat în satul Bursuceni, comuna Vereşti, acesta fiind sancționat pentru nerespectarea prev. art. 100 alin. 3 lit. i şi art. 102, alin. 1 pct. 39 din OUG 195/2002R, cu amenzi în cuantum de 2.145 lei, dar și cu reţinerea permisului de conducere şi a certificatului de înmatriculare al vehiculului.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, a subliniat că în ultimii ani la nivelul IPJ Suceava au fost dispuse în mod constant măsuri pentru creșterea fermității în ceea ce privește abordarea situațiilor de risc rutier și comportamentele în trafic care pun în pericol siguranța rutieră.

Măsurile preventive privative de libertate au fost aplicate în cazurile de încălcare a legislației penale prin cumul de infracțiuni sau infracțiuni rutiere grave.

Efortul operativ a fost completat și de o colaborare foarte bună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu dar și cu mass-media.

Exploatarea eficientă a surselor deschise a dus la identificarea și sancționarea unor șoferi teribiliști sau care pun în pericol siguranța rutieră.

„Facem încă o dată apel la toți participanții la trafic să respecte legislația rutieră. Mulțumim totodată reprezentanților mass-media și tuturor cetățenilor care aduc în atenția noastră astfel de derapaje comportamentale pentru a putea aplica prevederile legale și a spori astfel gradul de siguranță rutieră”, a transmis comisar șef Ionuț Epureanu.

SURSA

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here