India a raportat joi cel mai mare număr zilnic de decese asociate Covid-19 din lume, după ce un stat din estul ţării a revizuit cifrele, relatează Reuters. Autorităţile au anunţat 6.148 de decese, după ce statul Bihar a revizuit cifrele pentru a număra oamenii care au murit din cauza bolii acasă sau în spitale private. Departamentul de sănătate al statului Bihar, unul dintre cele mai sărace din India, a modificat miercuri bilanţul total al deceselor asociate Covid-19 la peste 9.400 de la aproximativ 5.400. De la începutul pandemiei, India a înregistrat mai mult de 29,2 milioane de contaminări, cu 94.052 de cazuri în ultimele 24 de ore. Numărul total al deceselor este acum 359.676, potrivit datelor Ministerului indian al Sănătăţii. La nivel global, de la descoperirea coronavirusului, la finalul anului 2019, în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 174,3 milioane de contaminări şi mai mult de 3,75 milioane de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. Peste 2,2 miliarde de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate în întreaga lume. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].