Inflaţia din zona euro a încetinit la 2,4% în februarie, fiind însă uşor peste aşteptările analiştilor, potrivit datelor preliminare publicate luni de agenţia de statistică Eurostat.
Economiştii chestionaţi de Reuters anticipaseră o încetinire a inflaţiei la 2,3%, faţă de nivelul de 2,5% înregistrat în ianuarie.
Inflaţia de bază, care exclude preţurile la energie, alimente, alcool şi tutun, a fost de 2,6% în februarie, în scădere faţă de 2,7% în luna precedentă.
Un alt indicator atent urmărit de Banca Centrală Europeană, inflaţia în sectorul serviciilor, a continuat să se reducă, ajungând la 3,7% în februarie, de la 3,9% în ianuarie, semn că presiunile inflaţioniste se temperează.
Datele de luni au evidenţiat şi o încetinire accentuată a creşterii preţurilor energiei, care au urcat cu doar 0,2% în februarie, faţă de 1,9% în ianuarie.
”Scăderea inflaţiei generale în februarie este un semn pozitiv, mai ales pentru că este determinată parţial de reducerea inflaţiei în sectorul serviciilor”, a declarat Jack Allen-Reynolds, economist şef adjunct pentru zona euro la Capital Economics.
El a adăugat că acest declin al inflaţiei serviciilor ar putea fi începutul unui trend descendent, care va reduce semnificativ rata inflaţiei de bază pe parcursul anului.