Autoritatea britanică de supraveghere a medicamentelor a aprobat medicamentul pentru un nou scop, și anume reducerea riscului de probleme cardiace la persoanele supraponderale sau obeze, deși el este destinat în principal curelor de slăbire. 

Acesta este primul medicament pentru pierderea în greutate aprobat în Regatul Unit ca tratament preventiv pentru persoanele cu “boli cardiovasculare cronice”, au declarat reprezentanți ai Agenției de reglementare pentru medicamente și produse medicale (MHRA).

Medicamentul va fi disponibil celor care au un indice de masă corporală (IMC) de cel puțin 27 și care suferă deja de o formă de boală cardiacă. Aproape opt milioane de britanici suferă de boli cardiace și toți cei care sunt supraponderali – aproximativ jumătate, adică patru milioane de persoane din Regatul Unit – ar putea beneficia de aceste injecții.

Cel puțin declarativ, medicamentul îi face pe oameni să se simtă mai sătui și să le dispară senzația de foame. Este prescris pentru tratamentul obezității prin gestionarea greutății, dar funcționează alături de dietă, activitate fizică și sprijin comportamental. Aprobarea vine după ce un nou studiu a constatat că medicamentul – administrat sub formă de injecție o dată pe săptămână, timp de până la cinci ani – poate reduce riscul unei persoane la evenimente cardiovasculare majore, cum ar fi atacul de cord și accidentul vascular cerebral. Aproximativ 17.600 de persoane au luat parte la studiu și li s-a prescris fie Wegovy sau un medicament placebo.

 

Reducere de 20% a riscului de AVC și boli de inimă

 

Cercetătorii au constatat că Wegovy, care este fabricat de Novo Nordisk, a redus riscul de evenimente cardiovasculare adverse majore cu 20%. Aprobarea MHRA este un pas spre utilizarea medicamentului în NHS- sistemul de asigurări publice de sănătate britanice.

Înainte de a fi utilizat pe scară largă în serviciul de sănătate, acesta trebuie totuși să fie evaluat de Institutul Național pentru Sănătate și Excelență în Îngrijire (Nice). Shirley Hopper, director adjunct al MHRA pentru medicamente inovatoare, a declarat: „Suntem asigurați că au fost îndeplinite standardele de reglementare adecvate de siguranță, calitate și eficacitate pentru aprobarea acestui medicament. Această opțiune de tratament care previne bolile de inimă și accidentele vasculare cerebrale este un pas important înainte în abordarea consecințelor grave ale obezității asupra sănătății. Ca și în cazul tuturor medicamentelor, îl avem sub revizuire atentă, pentru siguranță.”

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here