Înregistrare din camera de control a centralei nucleare de la  Zaporojie: Nu mai trageţi într-o instalaţie nucleară periculoasă! Puneţi în pericol securitatea întregii lumi!

Autorităţile ucrainene au făcut publică o înregistrare din interiorul camerei de control a centralei nucleare de la Zaporojie, al cărei control a fost preluat de forţele ruseşti. “Puneţi în pericol securitatea întregii lumi!”, este mesajul angajaţilor centralei, conform CNN. Înregistrarea surprinde mesajul celor din încăpere către forţele ruseşti. “Nu mai trageţi într-o instalaţie nucleară periculoasă! Încetaţi imediat focul! Periclitaţi securitatea întregii lumi!”, transmit reprezentanţii centralei. “Funcţionarea unor elemente vitale ale centralei Zaporojie ar putea fi întreruptă. Ne va fi imposibil să o restabilim”, spun ei. “Puneţi în pericol securitatea întregii lumi! Atenţie! Nu mai trageţi într-o instalaţie nucleară periculoasă!”, este mesajul celor de la centrala nucleară. “Nu mai trageţi într-o instalaţie nucleară periculoasă! Atenţie! Opriţi-vă!”, repetă ei. Potrivit conducerii Energoatom, compania care operează centralele nucleare ucrainene, personalul centralei îşi desfăşoară activitatea “sub ameninţarea armelor”, dat fiind că forţele ruseşti au intrat în perimetrul centralei nucleare şi au preluat controlul asupra personalului, precum şi conducerea acesteia. Totodată, reprezentanţii Energoatom au avertizat că deşi reactoarele sunt în siguranţă, alte atacuri ar putea duce la un dezastru, relatează CNN.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here