INS: În ianuarie, s-au născut 14.169 copii, cu 2.381 mai puţini decât în luna decembrie 2021, şi au decedat 26.315 persoane, cu 1.325 mai puţin decât în decembrie 2021

În luna ianuarie 2022 s-a înregistrat naşterea a 14.169 copii, cu 2.381 mai puţini copii decât în luna decembrie 2021. Numărul deceselor înregistrate în luna ianuarie 2022 a fost de 26.315 (13.694 bărbaţi şi 12.621 femei), cu 1.325 decese (604 bărbaţi şi 721 femei) mai puţine decât în luna decembrie 2021. Între principalele cauze de deces au fost boli ale aparatului circulator şi boli ale aparatului respirator, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2022 s-a înregistrat naşterea a 14.169 copii, cu 2.381 mai puţini copii decât în luna decembrie 2021. Numărul deceselor înregistrate în luna ianuarie 2022 a fost de 26.315 (13.694 bărbaţi şi 12.621 femei), cu 1.325 decese (604 bărbaţi şi 721 femei) mai puţine decât în luna decembrie 2021. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna ianuarie 2022, a fost de 103 copii, în creştere cu 7 faţă de luna decembrie 2021”, arată INS. În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decât cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna octombrie 2021 s-a înregistrat cea mai mare creştere a numărului de decese din întreaga perioadă de pandemie, după o perioadă de descreştere de 5 luni a numărului total de decese (aprilie-august). În ultimele două luni din 2021 şi în prima lună din 2022 s-a înregistrat, de asemenea, un trend descrescător al numărului de decese de la o lună la alta. În luna ianuarie 2022, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani, astfel: 11.365 decese, reprezentând 43,2% , la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste; 6358 decese, reprezentând 24,2% la persoanele de 70-79 ani şi 4.823 decese reprezentând 18,3% la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (71 decese), 20-29 ani (119 decese) şi 0-4 ani (121 decese). După cauza principală de deces, cele mai multe persoane decedate în luna ianuarie 2022 au avut drept cauze: bolile aparatului circulator (14.896 persoane, reprezentând 56,6%); tumori (3.865 persoane, reprezentând 14,7%); boli ale aparatului respirator (3.423 persoane, reprezentând 13%). Sporul natural s-a menţinut negativ (-12.146) în luna ianuarie 2022, numărul persoanelor decedate fiind de 1,9 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii.  În luna ianuarie 2022, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.427 căsătorii, cu 677 mai puţine decât în luna decembrie 2021. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 610 în luna ianuarie 2022, cu 1.814 mai puţine decât în luna decembrie 2021. Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna ianuarie 2022 a fost mai mare cu 317 comparativ cu aceeaşi lună din 2021. Sporul natural a fost negativ atât în luna ianuarie 2022 (-12.146 persoane), cât şi în luna ianuarie 2021 (-14.538 persoane). Numărul persoanelor care au decedat în luna ianuarie 2022 a fost cu 2.075 mai mic faţă de luna ianuarie 2021. După primele trei cauze principale de deces, în luna ianuarie 2022 faţă de luna ianuarie 2021, s-au înregistrat cu 1523 decese mai puţine din cauza bolilor aparatului respirator, cu 682 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului circulator dar cu 60 mai multe decese având cauză principală tumorile. Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 17 mai mare în luna ianuarie 2022 decât cel înregistrat în luna ianuarie 2021. În luna ianuarie 2022, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 12.520 persoane (6.429 bărbaţi şi 6.091 femei), iar în mediul rural decesul a 13795 persoane (7265 bărbaţi şi 6530 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2021, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 1.450 persoane (1.115 bărbaţi şi 335 femei) în mediul urban şi cu 625 persoane (409 bărbaţi şi 216 femei) în mediul rural. Numărul căsătoriilor a fost, în luna ianuarie 2022, cu 288 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna ianuarie 2022 s-au pronunţat cu 103 divorţuri mai puţine decât în luna ianuarie 2021. ”Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, lunile iulie şi august 2021 fiind primele luni de scădere a numărului de decese faţă de aceleaşi luni din anul precedent, iar în lunile septembrie-noiembrie creşterile faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent au fost semnificative, luna octombrie înregistrând cea mai mare creştere a numărului de decese. Luna decembrie 2021 a înregistrat, deasemenea, o scădere a numărului de decese faţă de luna decembrie 2020, iar luna ianuarie 2022 a înregistrat o scădere a numărului de decese faţă de aceeaşi lună din anul precedent, dar şi faţă de luna decembrie 2021”, arată datele INS. În 2020 numai lunile februarie, iunie, septembrie, octombrie şi noiembrie s-au înregistrat creşteri ale numărului de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent. În 2021, lunar s-a înregistrat o scădere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul precedent, excepţie făcând numai lunile august şi decembrie. În luna ianuarie 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de născuţi-vii faţă de aceeaşi lună din anul 2021. În cazul căsătoriilor, începând cu luna martie 2020, s-au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020, situaţie care s-a menţinut în perioada martie-decembrie 2021, excepţie făcând doar luna noiembrie, faţă de aceeaşi lună a anului precedent. În luna ianuarie 2022 s-a înregistrat o creştere a numărului de căsătorii faţă aceeaşi lună din anul 2021. ”Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în perioada martie 2020 – ianuarie 2022, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi ori s-au impus măsuri de carantinare a unor localităţi şi s-au suspendat, din nou, unele activităţi în spaţii închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică”, potrivit INS.     Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here