Numărul naşterilor, deceselor, căsătoriilor şi divorţurilor înregistrate în luna martie a crescut atât faţă de luna februarie, cât şi faţă de martie 2020. În luna martie s-au înregistrat 29.899 de decese, cu 6.179 mai multe decât în luna februarie 2021 şi cu 7.308 mai multe faţă de luna martie 2020. Numărul deceselor cauzate de boli ale aparatului respirator a fost, în martie 2021, de trei ori mai mare decât cel înregistrat în luna martie 2020, a informat miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS). “În luna martie 2021 s-a înregistrat naşterea a 13.606 copii, cu 1.790 mai mulţi copii decât în luna februarie 2021. Numărul deceselor înregistrate în luna martie 2021 a fost de 29.899 (15.820 bărbaţi şi 14.079 femei), cu 6.179 decese (3322 bărbaţi şi 2.857 femei) mai multe decât în luna februarie 2021. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna martie 2021, a fost de 91 copii, în creştere cu 8 faţă de luna februarie 2021. Comparaţia cu luna precedentă este afectată de faptul că înregistrările statistice ale fenomenelor demografice înregistrează un decalaj de la o lună la alta, din cauza faptului că există fenomene demografice produse în ultimele 4-5 zile ale lunii curente, care se înregistrează preponderent în luna următoare. De asemenea, fenomenul de mortalitate înregistrează o evoluţie sezonieră, fiind mai accentuat în lunile de iarnă şi înregistrând cele mai mici valori în lunile iulie, august, septembrie”, arată datele INS. În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie faţă de aceleaşi luni din anul 2019, iar în lunile ianuarie-februarie 2021 se observă un trend descrescător al numărului de decese faţă de ultimele luni ale anului 2020, numărul acestora rămânând în continuare mai ridicat decat cel înregistrat în aceleaşi luni ale anului precedent. În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, după creşterile din lunile noiembrie şi decembrie din anul 2020. În luna martie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (12.209 decese, reprezentând 40,8% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 7.795 decese, reprezentând 26,1%, la persoanele de 70-79 ani) şi 5.867 decese (19,6%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (56 decese), 20-29 ani (82 decese) şi 0-4 ani (105 decese). După cauza principală de deces, la fel ca în luna februarie 2021, în luna martie 2021 cele mai multe persoane au decedat din cauza bolilor aparatului circulator (15.647 persoane, reprezentând 52,3% din decesele înregistrate în martie 2021), bolilor aparatului respirator (6.156 persoane, reprezentând 20,6%) şi al tumorilor (4.025 persoane, reprezentând 13,5% din decesele înregistrate în martie 2021). Sporul natural s-a menţinut negativ (-16.293) în luna martie 2021, numărul persoanelor decedate fiind de 2,2 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii. În luna martie 2021, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.421 căsătorii, cu 562 mai multe decât în luna februarie 2021. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2702 în luna martie 2021, cu 488 mai multe decât în luna februarie 2021. Numărul născuţilor-vii înregistrat în luna martie 2021 a fost mai mare cu 1.749 comparativ cu aceeaşi lună din 2020. Sporul natural negativ a crescut în luna martie 2021 faţă de cel din luna martie 2020 (-16.293 persoane în luna martie 2021, faţă de -10.734 persoane în luna martie 2020). Numărul persoanelor care au decedat în luna martie 2021 a fost cu 7.308 mai mare faţă de luna martie 2020. După primele trei cauze principale de deces, în luna martie 2021, faţă de luna martie 2020, s-au înregistrat cu 3.025 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator, de trei ori mai multe decese din cauza bolilor aparatului respirator (6.156 decese în luna martie 2021, faţă de 1.918 decese înregistrate în aceeaşi lună din anul precedent) şi cu 281 mai puţine decese având cauză principală tumorile. Din luna noiembrie 2020 bolile aparatului respirator devin a doua cauză de deces, iar tumorile trec pe locul trei ca principală cauză de deces. Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mare în luna martie 2021, decât cel înregistrat în luna martie 2020. În luna martie 2021, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 15.349 persoane (8.136 bărbaţi şi 7.213 femei), iar în mediul rural decesul a 14.550 persoane (7.684 bărbaţi şi 6.866 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a crescut cu 4.276 persoane (2.297 bărbaţi şi 1.979 femei) în mediul urban şi cu 3.032 persoane (1.683 bărbaţi şi 1.349 femei) în mediul rural. Numărul căsătoriilor a fost, în luna martie 2021, cu 1.368 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 în luna martie 2021 s-au pronunţat cu 813 divorţuri mai multe decât în luna martie 2020. Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice suntvizibile, în special în cazul deceselor, care din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie 2020, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020. În cazul divorţurilor, în luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020-martie 2021. Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în perioada martie 2020- martie 2021, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi, iar în ultima perioadă s-au impus măsuri de carantinare a unor localităţi şi s-au suspendat, din nou, unele activităţi în spaţii închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here