Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală, din cadrul ANAF, au investigat o reţea frauduloasă de şapte firme specializate în colectarea şi reciclarea deşeurilor, ai căror organizatori au fraudat cu circa 3,5 milioane de euro (peste 17 milioane lei) bugetul general consolidat al statului. Grupul organizat a disimulat reciclarea a peste 8.400 tone de deşeuri de ambalaj, printr-un circuit fraudulos, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor prevăzute de lege. ”Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală, din cadrul ANAF, au investigat o reţea frauduloasă de şapte firme specializate în colectarea şi reciclarea deşeurilor, ai căror organizatori au fraudat cu circa 3,5 milioane de euro (peste 17 milioane lei) bugetul general consolidat al statului. În scopul sustragerii de la plata obligaţiilor prevăzute de lege, grupul organizat a disimulat reciclarea a peste 8.400 tone de deşeuri de ambalaj, printr-un circuit fraudulos în care pentru activitatea de colectare, au fost folosite exclusiv firme tip fantomă, înregistrate în judeţele Dolj, Hunedoara, Mehedinţi, Constanţa şi Municipiul Bucureşti”, arată ANAF. Deşi nu aveau personal angajat şi nici mijloace tehnice necesare gestionării deşeurilor, cei care operau în spatele acestor firme fantomă raportau fictiv colectarea de la persoane fizice a deşeurilor de ambalaje de plastic/PET. Pe circuit, se interpunea societatea aflată în centrul reţelei, specializată în reciclare. Practic, această societate cu sediul în judeţul Timiş coordona activitatea frauduloasă a întregii reţele şi raporta operaţiuni fictive către Organizaţiile de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorului cu care avea încheiate contracte de administrare a operaţiunilor de colectare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje plastic şi PET. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].