Inteligența artificială reprezintă una dintre cele mai inovatoare tehnologii ale secolului XXI, având un impact profund asupra numeroaselor domenii, inclusiv în prevenirea și combaterea criminalității. Recent, conceptul de a folosi algoritmi complexi pentru a „prezice infracțiunile viitoare” a captat atenția autorităților și societății, fiind un subiect de dezbatere intensă.  

 Această abordare, care odată părea rezervată imaginarului filmelor science fiction, își găsește acum aplicabilitate în realitate, mai ales în Argentina, unde autoritățile își propun să integreze inteligența artificială în strategiile de poliție și prevenire a infracțiunilor. Această revoluție tehnologică aduce cu sine atât oportunități, cât și controverse, ridicând întrebări fundamentale despre eficiență, etică și impactul asupra drepturilor civile.

Concret, președintele argentinian de extremă dreapta a țării, Javier Milei, a creat o unitate specială care va utiliza algoritmi de învățare automată pentru a analiza datele istorice și a anticipa infracțiunile.

De asemenea, unitatea va folosi un software de recunoaștere facială pentru a identifica „persoanele căutate”, să „patruleze” pe rețelele sociale și să analizeze în timp real înregistrările camerelor de securitate pentru a detecta activitățile suspecte, conform tabloidului britanic The Guardian.

Halucinant: Femeie cu bebelușul, dată afară de la piscină pentru că „ar putea ofensa alte religii”

Deși Ministerul Securității susține că noua unitate va ajuta la „detectarea amenințărilor potențiale, identificarea mișcărilor grupurilor criminale sau anticiparea tulburărilor”, experții se tem că „prezicerea infracțiunilor” ar putea deveni o armă politică a statului împotriva criticilor săi. În plus, există îngrijorări legate și de modul în care informațiile vor fi folosite și de cine ar putea avea acces la ele.

„Supravegherea la scară largă afectează libertatea de exprimare, deoarece încurajează oamenii să se autocenzureze sau să se abțină de la împărtășirea ideilor sau criticilor lor dacă suspectează că tot ceea ce comentează, postează sau publică este monitorizat de forțele de securitate”, a declarat Mariela Belski, director executiv al Amnesty International Argentina.

Între timp, Centrul Argentinian pentru Studii privind Libertatea de Exprimare și Accesul la Informație a declarat că există date certe că „tehnologia a fost deja utilizată pentru a crea profilul unor academicieni, jurnaliști, politicieni și activiști” argentinieni, ceea ce, fără supraveghere, amenință viața privată.

O sursă din Ministerul Securității a afirmat că noua unitate va funcționa în conformitate cu legislația în vigoare, inclusiv cu prevederile Legii referitoare la protecția informațiilor personale. De asemenea, aceasta a menționat că se va axa pe utilizarea inteligenței artificiale, analizei de date și învățării automate pentru a detecta modele și tendințe criminale în bazele de date ale Ministerului.

România a ajuns să aibă prețuri la raft mai mari decât SUA. Experiment într-un supermarket din Tennessee

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here