Caz incredibil în Brăila! Aproape un an întreg, un individ a vândut droguri de la geamul apartamentului în care locuia, situat chiar la parterul blocului. Faptele sale erau dovedite inclusiv de interceptările în care clienții păreau obișnuiți cu locația din care își puteau procura droguri contra-cost. Bărbatul a fost recent condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare.
Client: Ce faci, frate? Ești acasă?Dealer: Da.Client: Într-o oră, așa, pot să trec și eu la geam?Dealer: Treci!Client: Ieși la geam!Dealer: Hai că vin acum!Dealer: Am venit acasă, mă!Client: Ah, și vin la geam, acolo?Dealer: Da!Este doar o parte dintre discuțiile care aveau loc între consumatori și traficantul de droguri. Toate conversațiile au fost interceptate în dreptul geamului de la parterul blocului, unde se adunau aproape zilnic clienți.Mascații au descins în apartamentul transformat în magazin de droguri, unde au găsit aproape 10 pliculețe de substanțe halucinogene. Toate au fost aruncate pe fereastră atunci în momentul în care procurorii antimafia au descins în apartament.