Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, se pregătește pentru un interviu crucial cu candidatul surpriză al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu. Această seară promite a fi una încărcată de emoții și întrebări, pe fondul tensiunilor generate de recentele anunțuri ale CSAT și de contestațiile care urmează a fi discutate la Curtea Constituțională. Cu o multitudine de întrebări primite din partea telespectatorilor și o conștientizare profundă a responsabilității sale jurnalistice, Anca Alexandrescu va explora teme de maxim interes pentru opinia publică, într-o încercare de a oferi un cadru echidistant și informativ.
În plus, informațiile despre o posibilă mobilizare a oponenților lui Călin Georgescu la sediul Realității Plus pentru a protesta în mod violent pun o presiune considerabilă asupra realizatoarei TV. În acest cadru tensionat, Anca Alexandrescu își asumă responsabilitatea de a oferi un spațiu echilibrat de discuție, subliniind importanța menținerii unei democrații funcționale și a respectului față de voința alegătorilor.
„Este o asteptare uriasa, am primit astazi sute de intrebari pentru Calin Georgescu. Este intr-adevar si o tensiune foarte mare dupa anuntul CSAT de astazi si dupa contestatiile depuse la Curtea Constitutionala care maine vor fi discutate. Dupa ce au fost o gramada de zvonuri aruncate in piata in legatura cu posibilitatea anularii alegerilor, s-au mobilizat si s-au anuntat proteste nu numai imptriva lui Calin Georgescu ci si pentru sustinerea acestuia. Pe retelele de socializare se organizeaza astfel de proteste in orele urmatoare.
Va spun sincer ca sunt ingrijorata de aceasta evolutie. Din acest motiv, pentru protectie, Calin Georgescu nu va fi in platou la Culisele Statului Paralel, va fi purtatorul sau de cuvant si domnia sa prin telefon, pentru ca am primit informatii pe cale oficiala ca ar urma sa vina sa protesteze la sediul Realitatii diverse persoane ale unor organizatii, sa arunce cu oua si sa faca scandal.
Conturile lui Călin Georgescu pe TikTok se închid pe bandă rulantă. Ce spun reprezentanții companiei
Am luat aceasta decizie pentru a nu crea tensiuni si mai mari, avem o responsabilitate uriasa fata de telespectatorii nostri. Nu vrem sa ne pozitionam nici de o parte nici de cealalta, ne dorim liniste in Romania, echilibru, ne dorim ca democratia sa invinga, ca votul romanilor sa fie cel care sa decida presedintele in Romania. Am o lista lunga de intrebari, bineinteles ele sunt legate de eventuala iesire din UE sau NATO, despre declaratiile pe care le-a facut, despre avort, despre relatiile cu Rusia, sunt foarte multe teme care sunt pe buzele tuturor, pe care eu voi incerca sa i le pun in aceasta seara si lui si purtatorului de cuvant al lui Calin Georgescu, asa ca in foarte scurt timp in direct la Realitatea Plus veti avea cel putin o parte din raspunsurile care sunt pe buzele tuturor.
Resimt o responsabilitate uriasa in aceasta seara pentru ca noi suntem un post corect, sunt un om echilibrat care incearca sa arate adevarul, nu vreau sa inclin balanta nici intr-o parte nici in cealalta dar vreau sa imi fac datoria de jurnalist si sa spun adevarul gol golut asa cum este el”, a spus Anca Alexandrescu într-o intervenție la Reaitatea Plus.