Limitele de viteză impuse pe diverse categorii de drumuri pot varia și în funcție de condițiile meteo. De exemplu, pe autostrada București-Pitești, administratorul drumului a impus o viteză maximă de 80 km/h atunci când plouă. Așadar, cu 50 km/h mai puțin decât limita de viteză stabilită în mod normal pe această categorie de drum. Limitele de viteză în funcție de categoria drumului și a vehiculului
Însă, vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile şi subcategoriile de autovehicule sunt:
130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A şi B;110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D şi subcategoria D1;90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naţionale europene (E) şi 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1 şi C1;45 km/h, pentru tractoare şi mopede.
„Viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător”, se stipulează în Art. 50 (2) din Codul Rutier.
Aceeași lege impune limite de viteză și pentru autovehicule cu mase şi/sau gabarite depășite ori care transportă produse periculoase. Acestea nu au voie să depășească 40 km/h în localitate și 70 km/h în afara localității.
Iar în cazul șoferilor începători, viteza maximă admisă e cu 20 km/h mai mică decât limita impusă pentru acel drum.
Care e viteza maximă legală pe un drum acoperit cu zăpadă
În cazul în care administratorul drumului nu a stabilit alte limite de viteză în funcție de condițiile meteo, atunci se mențin regulile generale.
Așadar, pe un drum public, chiar și acoperit cu zăpadă, se poate cicula cu:
50 km/h în localitate;90 km/h pe drumurile naționale sau județene;100 km/h pe drumurile europene;120 km/h pe drumurile expres;130 km/h pe autostradă.
Dar, mare atenție, pentru că legea stabilește că toți conducătorii auto au OBLIGAȚIA de a adapta viteza la condițiile meteo.
Ceea ce înseamnă că dacă șoseaua e alunecoasă sau acoperită cu zăpadă, aderența nu mai e la fel de bună ca atunci când asfaltul e usccat
„Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei)! Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara lor, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă, mâzgă sau piatră cubică umedă! […] Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile! Atunci când circulaţi pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă, sau polei, echipaţi autovehiculul cu anvelope de iarnă! Nu bruscaţi comenzile şi folosiţi cu preponderenţă frâna de motor! Nu în ultimul rând, rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţă redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite”, sunt câteva dintre recomandările făcute de IPJ Prahova.
Așadar, indiferent de limita maximă, șoferii trebuie să circule cu o viteză care să le permită oprire în siguranță a vehiculului. Și să evite, astfel, un posibil derapaj care să ducă la producerea unui accident.