Politologul Ioan Stanomir consideră că fascinaţia pentru liderul puternic şi anti-occidentalismul afişat de preşedintele rus Vladimir Putin sunt posibilele motive pentru care unii dintre români sunt favorabili liderului de la Kremlin. “A treia variantă de răspuns este ortodoxismul. Atenţie! Nu ortodoxia. Ortodoxismul”, subliniază Stanomir la emisiunea Insider Politic difuzată la Prima TV. Ioan Stanomir a fost întrebat de ce unii români sunt de partea lui Putin. “Există mai multe explicaţii posibile. Prima este fascinaţia pentru liderul puternic. Pentru mulţi, Putin a întruchipat această versiune de lider providenţial. A doua explicaţie ţine de anti-occidentalismul afişat de Putin, deşi regimul putinist are la baza sa oameni care-şi plasează iahturile în vest, nu pe marea Azov. Unii dintre români adoră anti-occidentalismul, deşi apartenenţa la occident este ceea ce această ţară, prin părţile ei componente – Ţara Românească şi Moldova – şi-a dorit de la 1830 încoace, tocmai pentru că au avut experienţa întâlnirii cu Imperiul Rus”, a răspuns politologul. În opinia sa, a treia variantă de răspuns este ortodoxismul. “Atenţie! Nu ortodoxia. Ortodoxismul. Există la noi o linie foarte puternică în istoria intelectuală şi politică, o linie pe care o putem numi legionar-ortodoxistă şi care e ilustrată de două nume: Nae Ionescu şi Nichifor Crainic. Ambii, dacă ar fi trăit, cu siguranţă ar fi fost admiratori ai lui Vladimir Putin, fără niciun fel de îndoială, pentru că ambii au fost admiratori ai unor personalităţi încă şi mai impulsive si mai genocidare decât Vladimir Putin, de tipul lui Hitler si Mussolini. Au fost şi admiratori ai lui Corneliu Zelea Codreanu. Deci există aceste trei filiere prin care se poate explica admiraţia faţă de putinism.”, a subliniat Stanomir. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].