Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind acordarea Drapelului de luptă Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, anunță Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat remis marți. Primul se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), iar cel de-al doilea a Ministerului Apărării Naționale (MApN). 

irecţia Generală de Protecţie Internă este structura specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu personalitate juridică, care desfăşoară activităţi de identificare, contracarare şi înlăturare a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa informaţiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional şi capacităţii operaţionale ale structurilor MAI, precum şi a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice, relatează Agerpres. 

Iohannis a promulgat legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Noile pedepse: FĂRĂ închisoare cu suspendare pentru traficanți

Pe de altă parte, Institutul “Cantacuzino” a fost înfiinţat în 1921. Din 2017, institutul, care desfăşoară activităţi de interes strategic în domeniul asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, a fost trecut de la Ministerul Sănătăţii în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (MApN), sub denumirea de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”.

Citește și Iohannis, despre un candidat comun PSD-PNL la prezidenţiale: “Nu cred că este momentul să discutăm acum”. Cine s-ar putea înscrie în cursă: numele avansate

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here