Marcel Ciolacu iese la atac și pune tunurile pe cheltuielile făcute la Cotroceni. Premierul acuză că o singură față de masă ar fi costat puțin peste nouă mii de euro. În replică, Administrația Prezidențială spune că, de fapt, suma ar fi pentru 157 de astfel de produse. Pentru repararea iluminatului iazului și fântânilor arteziene s-ar mai fi cheltuit alți șapte mii de euro.
Potrivit site-ului oficial al achizițiilor publice, Palatul Cotroceni a cheltuit din banii publici peste 9 mii de euro pentru o faţă de masă. La asta se adaugă, potrivit aceleiași liste, repararea iluminatului iazului și fântânilor arteziene pentru care s-a plătit suma de 7.278 euro. De asemenea, la începutul anului, prin luna martie, au fost curățate și tapițate fotoliile de la Cotroceni, servicii pentru care s-a plătit suma de 27.820 euro. Mai mult, s-a recondiționat și o ușă la Cotroceni cu nu mai puţin de 13.800 euro. La aceste cheltuieli se mai adaugă şi suma de 7 milioane de lei pe care Guvernul României a alocat-o Administrației Prezidențiale pentru rectificarea bugetară.
Premierul Marcel Ciolacu a criticat aceste cheltuieli.
“Chiar să dau 9.000 euro pe față de masă. Mi-e greu să accept acest lucru. Fiecare răspundem de cheltuielile pe care le facem. Este Curtea de Conturi și presă și opinia publică”, a declarat Ciolacu.
În replică, Administrația Prezidențială spune că este vorba, de fapt, despre 157 de fețe de masă și nu despre una singură. Ceea ce ar însemna că o singură bucată ar fi ajuns să coste la aproximativ 300 de lei.
Au fost controverse legate și de aeronava de lux cu care Iohannis a mers în turneele din Emiratele Arabe Unite sau din Africa, dar și din Coreea de Sud. Potrivit datelor, Președintele României a efectuat în anul 2023 nu mai puțin de 29 de deplasări oficiale, asta însemnând aproximativ 90 de zboruri efectuate cu avioane private folosind un buget peste 40 de milioane de lei.