Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Trasporturilor: Am avut o discuţie online cu ministrul Agriculturii din Ucraina / Vom folosi toate capacităţile feroviare, navale şi rutiere, pentru a putea tranzita marfă dinspre şi spre Ucraina

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu a declarat, miercuri, pentru RealTimeNews.ro, că a avut o discuţie online cu ministrul Agriculturii din Ucraina, iar România va folosi toate capacităţile feroviare, navale şi rutiere pentru a putea tranzita marfă dinspre şi spre Ucraina. El a precizat că şi CFR Marfă se întâlneşte cu operatorii feroviari din Ucraina, pentru a pune la punct colaborarea pe sistemul feroviar. ”Sunt discuţii permanente, nu s-a stabilit concret, noi deja avem un flux de marfă care vine şi pleacă prin Portul Constanţa, care era destinat porturilor ucrainene de la Marea Neagreă, dar lucrurile sunt într-o continuă desfăşurare”, a spus secretarul de stat.  Reprezentantul Ministerului Transporturilor a precizat că partea română va folosi toate capacităţile pentru a ajuta Ucraina. ”Noi vom folosi toate capacităţile, şi feroviare, şi navale şi rutiere pentru a putea tranzita marfă şi dinspre şi spre Ucraina, în aşa fel încât să profităm de contextul geopolitic şi strategic să ajutăm la evacuarea mărfii, exportul din Ucraina către ţările de destinaţie şi la aprovizionarea Ucrainei cu ceea ce ar trebui să importe pentru a paroviziona populaţia şi ce mai funcţionează din economie”, a explicat secretarul de stat.  Ionel Scrioşteanu a afirmat că a avut o discuţie online cu ministrul Agriculturii din Ucraina, şi aceste discuţii continuă şi la alte niveluri.  ”CFR Marfă se întâlneşte, la rândul lui, direct cu operatorii feroviari din Ucraina, pentru a pune la punct colaborarea pe sistemul feroviar şi a continua, pentru că noi colaboram şi înainte, şi punem la dispoziţie toate capacităţile feroviare”, a arătat Scrioşteanu, menţionând că se îmbunătăţeşte infrastructura, acolo unde e nevoie.  Ionel Scrioşteanu a menţionat că şi vizita vicepremierului Sorin Grindeanu în Portul Constanţa a fost tot în acest context, de a flexibiliza şi a îmbunătăţi capacitatea feroviară de legătură.  Pe partea de rutier, acesta a spus că a avut loc o întâlnire cu patronatele, pentru a vedea ce mijloace pot fi puse la dispoziţie, pentru a face transport şi pe rutier consistent dinspre şi spre Ucraina.  Pe fluvial, secretarul de stat a afirmat că se încearcă capacitarea la maxim a tuturor barjelor, pentru a face transport dinspre porturile ucrainele de la Dunăre, pentru a prelua şi de acolo maximum de marfă şi se capacitează şi Portul Galaţi, unde există o linie feroviară cu ecartament ucrainean, care poate fi pusă la dispoziţie, pentru a putea veni cu trenurile direct în portul Galaţi, pentru încărcare şi descărcare.  Ucraina discută cu România despre posibilitatea de a-şi expedia exporturile agricole din portul român Constanţa, cel mai mare port de la Marea Neagră, în contextul în care Rusia blochează porturile ucrainene, relatează AFP. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here