Jucătoarea Irina Bara, favorită 14, a acces, miercuri, în turul trei al calificărilor la turneul de grand slam de la Roland Garros. Bara a învins-o în turul doi pe sportiva Mandy Minella din Luxemburg, scor 3-6, 6-3, 6-2, într-o oră şi 39 de minute. În ultimul tur al calificărilor, românca o va întâlni pe poloneza Magdalena Frech. Miercuri au acces în turul trei al calificărilor şi Jaqueline Cristian şi Monica Niculescu, iar Alexandra Dulgheru, Gabriela Talabă şi Gabriela Ruse au fost eliminate în turul doi. Niculescu va juca împotriva Mariei Osorio (Columbia, cap de serie 11), iar Cristian o va întâlni pe jucătoarea din Ucraina Anhelina Kalinina, favorită 29 în calificări. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].