Precipitaţii nemaivăzute până acum, care în câteva ore au ridicat nivelul râurilor până s-au revărsat, au fost înregistrate în regiunea Emilia-Romagna. Practic toate cursurile de apă dintre Rimini şi Bologna, douăzeci şi unu în total, s-au revărsat între miercuri şi joi dimineaţă, inundând vaste zone din Romagna, scrie agenţia de presă Ansa.
Faenza, o parte din Cesena şi Forlì şi multe alte centre mari locuite au ajuns sub apă.
În unele zone, debitul apelor a crescut în câteva minute, ajungând chiar şi la etajele superioare ale caselor. Au murit opt persoane care nu au reuşit să se salveze şi au rămas prinse la etajele inferioare ale caselor sau în maşini.
Furia inundaţiilor a provocat şi moartea unei femei din Ronta di Cesena, care a fost găsită dimineaţa pe plaja Cesenatico. Il Savio a târât cadavrul timp de douăzeci de kilometri în câteva ore.
În toată regiuena Romagna, a fost o zi în care salvatorii au făcut eforturi de salvare, de a-i ajuta pe toţi oamenii aflaţi în dificultate.
Liniile electrice şi telefonice au fost întrerupte, multe rute pe care s-a putut ajunge doar cu bărcile şi cu o suprafaţă vastă izolată de restul Italiei: trenuri scoase din funcţiune, autostrada impracticabilă aproape toată ziua, multe drumuri închise.
Zonele cele mai periculoase au fost evacuate, oamenii au fost rugaţi să urce la etajele superioare ale caselor. Mii de persoane şi-au părăsit casele. Realitatea, însă, a depăşit cele mai proaste prognoze: şi pentru că ploaia (în unele zone a căzut în 36 de ore mai mult decât dublul cantităţii de apă pe care o face de obicei în luna mai) a căzut într-o regiune deja afectată de inundaţiile de acum două săptămâni.
#Maltempo #EmiliaRomagna, continua il lavoro delle squadre dei #vigilidelfuoco impegnati in soccorso alla popolazione colpita dall’#alluvione. Nella clip video la ricognizione aerea dell’elicottero Drago VF152 sulla zona di #Forlì [#17maggio 16:30] pic.twitter.com/W2uI8o6q5o
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) May 17, 2023