Jane Fonda a anunţat pe blogul propriu startul filmărilor pentru al şaptelea sezon al serialului „Grace & Frankie”, în care joacă alături de Lily Tomlin, Martin Sheen şi Sam Waterston.
În septembrie 2019, Netflix a anunţat că serialul de comedie „Grace and Frankie” se va încheia odată cu sezonul al şaptelea, devenind astfel cea mai longevivă producţie a sa. Sezonul final va avea 16 episoade, iar serialul se va încheia cu un total de 94 de episoade. Fonda şi Tomlin interpretează rolurile principale. Viaţa lor este dată peste cap după ce soţii lor – interpretaţi de Martin Sheen şi Sam Waterston – dezvăluie că sunt homosexuali şi le părăsesc. Cel de-al şaselea sezon a avut premiera în ianuarie 2020. „M-am simţit bine să îmi învăţ replicile pentru scenele de luni şi marţi. Nu mă deranjează că trebuie să mă trezesc la 04:30. Sunt obişnuită să mă trezesc la 05:30, aşa că nu e mare lucru… decât că trebuie să adorm la 8 seara. Trebuie cumva să am un program de fermier: să merg la culcare odată cu soarele şi să mă trezesc odată cu el. Singurul dintre cei trei soţi ai mei care simţea la fel a fost Ted (Turner, n.r.)”, a scris actriţa. Fonda, care va împlini pe 21 decembrie vârsta de 84 de ani, a continuat: „Covid mi-a dat peste cap simţul timpului, aşa încât simt că iarna este aproape, sărind peste toată vara”. Ea a remarcat că acest lucru nu ar fi neapărat rău, având în vedere prognozele meteorologilor referitoare la valuri de caniculă. „Căldura este cel mai periculos dintre toate efectele schimbării climei”. Actriţa, care a fost recompensat anul acesta cu trofeul onorific „Cecil B. DeMille” la gala Globurilor de Aur, a anunţat că, din luna iulie, va organiza lunar protestele online Fire Drill Fridays. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].