Şeful puterii naţional-populiste poloneze Jaroslaw Kaczynski acuză Germania, într-un interviu acordat unei publicaţii de extremă dreapta, de faptul că încearcă să transforme Uniunea Europeană (UE) într-un al ”Patrulea Reich” federalist, relatează AFP. Există ţări ”care nu sunt atuziasmate de perspectiva construirii unui al Patrulea Reich german pe baza UE”, declară în acest interviu acordat cotidianului polonez de extremă dreapta GPC şeful Partidului Lege şi Justiţie (PiS). Potrivit lui Jaroslaw Kaczynski, care este vicepremier însărcinat cu securitatea naţională, expresia ”al Patrulea Reich” german ”nu are nimic negativ, nu este vorba despre al Treilea Reich (nazist), ci despre primul”, deci cel al Sfântului Imperiu germanic. În cursul unei recente vizite a cancelarului german Olaf Scholz în Polonia, omologul său polonez a catalogat drept ”utopică şi deci periculoasă” susţinerea Guvernului german de coaliţie a unui federalism mai puternic al UE. Mateusz Morawiecki a evocat atunci conceptul unei ”Europe a naţiunilor suverane”, pe care-l apără puterea poloneză. ”CONCLUZII UZURPATOARE” ALE CJUE Jaroslaw Kaczynski, considerat în general drept ”creierul” oricărei schimbări importante în Polonia, consideră că ”dacă noi, polonezii, am fi de acord cu o asemenea supunere modernă, am fi degradaţi în diverse moduri”. El atacă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) care, în opinia sa, este ”instrumentul de bază folosit” în vederea unei impuneri a ideilor federalizatoare. CJUE ”poate interpreta dreptul european şi trage concluzii pur şi simplu concluzii uzurpatoare. Iar ea o face”, apreciază Jaroslaw Kaczynski. Bruxellesul este angajat într-un vechi şi profund conflict cu Varşovia, pe tema reformelor judiciare lansate de către PiS, aflat la putere din 2015. Din cauza acestor reforme, acuzate de faptul că subminează independenţa judecătorilor, Polonia a fost condamnată în mai multe rânduri de CJUE. Tribunalul Constituţional polonez – influenţat de naţional-populişti – a contestat în iunie autoritatea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, iar în octombrie a pus în discuţie primatul dreptului european asupa dreptului polonez. Bruxellesul a lansat miercuri o procedură de infringement împotriva Poloniei din cauza acestor hotărâri ale Tribunalului Constituţional, subliniind că acesta ”nu mai răspunde exigenţelor unui tribunal independent şi imparţial stabilite prin lege, aşa cum prevăd tratatele” europene. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].