După ce BEC va finaliza renumărarea voturilor din primul tur, toate datele vor merge la Curtea Constituțională a României (CCR). Judecătorii au anunțat că vor lua o decizie astăzi, la ora 17.00.
Toate privirile sunt îndreptate către Curtea Constituțională a României (CCR), care va decide dacă rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie va fi anulat sau nu. Decizia este așteptată de întreaga țară și urmează să fie comunicată la ora 17:00.
Solicitarea de anulare a fost depusă de Cristian Terheș, candidat la alegerile prezidențiale, care a contestat validitatea procesului electoral, invocând posibile nereguli. Argumentele acestuia, precum și datele rezultate din renumărarea voturilor efectuată de Biroul Electoral Central (BEC), vor constitui baza deliberării judecătorilor constituționali.
Reamintim că Elena Lasconi și Călin Georgescu au intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Ulterior, CCR a decis renumărarea voturilor.