Căutări disperate după ce un jurnalist cunoscut, fost redactor-şef al revistei Capital, a dispărut. Poliția solicită sprijinul populației. 

Ciprian Mailat nu a mai fost văzut de câteva zile şi nimeni nu ştie nimic de el. Familia a fost cea care a alertat poliţia. 

Potrivit unor surse, fiul lui Ciprian Mailat a mers la poliție și a declarat dispariția acestuia, spunând că tatăl său a plecat de acasă fără să spună unde merge și nu s-a mai întors. 

Încă de aseară au fost organizate mai multe filtre de polițiștii din Capitală și sunt căutări disperate, pentru că nu există la această oră indicii cu privire la locul în care s-ar afla fostul redactor-șef al revistei Capital. 

Poliția solicită sprijinul populației

La data de 21 iunie 2024, Poliţia Capitalei a fost sesizată despre dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent.

Astăzi, 22 iunie 2024, aparținătorii și-au exprimat acordul pentru mediatizarea cazului.

Bărbatul dispărut se numeşte MAILAT MARIUS CIPRIAN, este în vârstă de 44 de ani şi are următoarele semnalmente:

Înălţime: 1.75 m, slab, ten deschis, tuns scurt, ochi căprui.

La data dispariției purta: tricou negru, pantaloni negri, pantofi sport de culoare neagră, cu bandă roșie.                                                                     Polițiștii au demarat procedurile de depistare a persoanei în cauză, aceasta fiind dată în urmărire la nivel național.

Cei care l-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here