Dumitru Buzatu forțează limitele legislative și cere să fie judecat doar pentru trafic de influență, nu și pentru portbagajul plin de bani cu care a fost prins în flagrant. 

A început judecata lui Dumitru Buzatu prins de procurorii DNA în flagrant, în septembrie 2023, cu geanta de bani în portbagaj, la o partidă de pescuit la Cârja.

Și cum era de așteptat, acesta, la fel de arogant ca în trecut pe când conducea județul, a spus judecătorilor că vrea să conteste tot probatoriu făcut de procurorii și cere reaudierea tuturor martorilor. După ce o țară întreagă l-a văzut cu geanta de bani în portbagaj, acum inculpatul Buzatu, văzând că judecătorii din dosar îi acceptă toate mofturile, cum este acordarea acelui control judiciar special (să umble liber atât în județul Vaslui, cât și la Iași), spune că nu poate fi acuzat de luare de mită.

Avocații lui Buzatu merg și mai departe spunând, că în opinia lor, baronul județului s-ar face vinovat doar de trafic de influență. Și cum prescripția este acum o metodă prin care băieții deștepți scapă de pușcărie, cei doi avocați trag de timp cât pot și cer reaudierea tuturor martorilor (nu mulți, vreo 27), plus suplimentar încă vreo 15, care poate însemna în instanță ca timp, vreo doi ani.

Buzatu a cerut prin apărători să i se explice în mod expres, sensul unei fraze din actul de acuzare al procurorilor: “a pretins (n.r. mita) în mod indirect”. Iată și întrebarea ulterioară a avocaților: “Explicați ce a înțeles instanța pentru că noi, avocații, nu am înțeles această expresie. Acuzațiile aduse inculpatului ar trebui să fie foarte clare”.

Noroc că la dosar sunt imagini video cu modul cum Buzatu a înșfăcat geanta cu bani și se aude clar când acesta îi mulțumește lui Savin pentru șpagă, prin acea expresie care a devenit celebră în spațiu public: “Îți mulțumesc Emil, că eram pe drojdie”.

În replică, procurorul de caz a spus că aceste aspecte au fost discutate și tranșate în camera preliminară și a cerut, pentru mai multe lămuriri, audierea martorului Gabriela Pleșca, un martor foarte important dacă ținem cont de faptul că același martor a fost cerut inclusiv de către apărătorii inculpaților.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here