O instanță din Bihor a decis acordarea unor despăgubiri de 1,3 milioane de euro familiei unui copil de 12 ani, ucis într-un tragic accident rutier. Băiatul a fost lovit pe o trecere de pietoni de un șofer care conducea cu viteză și sub influența alcoolului.
Mama copilului spune că această sumă nu poate compensa pierderea suferită: „Nu putem vorbi de un câștig. Eu am pierdut tot în viață.”
Horia este victima unui accident cumplit
În iunie 2023, Horia traversa regulamentar strada, având o trotinetă în mână. O mașină oprise pentru a-i acorda prioritate, dar un alt autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani din Oradea, a venit cu viteză și l-a lovit în plin. Șoferul, care avea o alcoolemie de 0,78 la mie, nu s-a oprit să vadă ce s-a întâmplat și a încercat să fugă. Rănit grav, copilul s-a stins din viață după câteva săptămâni de suferință în spital.
Judecătorii l-au condamnat pe șofer la șase ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Totodată, instanța a stabilit despăgubiri de 1,3 milioane de euro pentru familia îndurerată. Părinții băiatului vor primi câte 500.000 de euro fiecare, iar bunicii câte 100.000 de euro. Și alți membri ai familiei vor fi compensați de firma de asigurări.
„Aceasta este una dintre cele mai mari sume acordate vreodată în astfel de cazuri, dar nicio sumă nu poate înlocui pierderea suferită de familie”, a declarat avocata Ioana Țenț, arată digi24.ro.
O măsură necesară: semaforizarea trecerii de pietoni
În urma tragediei, la insistențele familiei, autoritățile au decis semaforizarea trecerii de pietoni unde s-a produs accidentul, în speranța că astfel de evenimente nu se vor mai repeta.
Avocatul șoferului a declarat că acesta regretă cele întâmplate, dar că va suporta sancțiuni grele, atât din punct de vedere penal, cât și financiar. „Nimeni nu își dorește o astfel de tragedie”, a spus acesta.
Pentru familia lui Horia, însă, niciun verdict și nicio compensație nu pot aduce alinare. „Apreciez că instanța a fost corectă, dar copilul meu nu mai este. Orice sumă devine lipsită de valoare în fața unei astfel de pierderi”, a mărturisit mama băiatului, conform sursei citate mai sus.