În prima sa apariţie publică de când preşedintele Joe Biden a ieşit din cursa prezidenţială, vicepreşedintele Kamala Harris, pe care şeful Casei Albe o susţine ca să îi succeadă în funcţie, a lăudat moştenirea politică a acestuia. “Moştenirea realizărilor lui Joe Biden din ultimii trei ani este de neegalat în istoria modernă”, a spus Kamala Harris la un eveniment găzduit la Casa Albă pentru sportivii din campionatul NCAA. 

“Într-un singur mandat, el a depăşit deja moştenirea celor mai mulţi preşedinţi care au îndeplinit două mandate”, a arătat adjuncta lui Joe Biden în aplauzele mulţimii, relatează CNN şi The Guardian, potrivit Agerpres.

“L-am cunoscut pe preşedintele Biden prin intermediul fiului său Beau, am lucrat împreună ca procurori generali în statele noastre”, a povestit Harris. “Atunci, Beau îmi spunea adesea poveşti despre tatăl său. Îmi spunea despre ce fel de tată şi ce fel de om este Joe. Calităţile pe care Beau le-a venerat la tatăl său sunt aceleaşi calităţi pe care le-am văzut în fiecare zi la preşedintele nostru. Onestitatea sa, integritatea sa, angajamentul său faţă de credinţa sa şi faţă de familia sa, inima sa mare şi dragostea sa, dragostea profundă faţă de ţara noastră – şi sunt un martor de primă mână al faptului că în fiecare zi preşedintele nostru, Joe Biden, luptă pentru poporul american şi suntem profund, profund recunoscători serviciului său pentru naţiunea noastră”, a mai spus Kamala Harris.

SCRISOAREA lui Biden în care a anunţat că renunţă să mai candideze la preşedinţie SUA – Textul integral

Preşedintele Biden “ar fi vrut să fie astăzi aici”, se recuperează “rapid” după diagnosticul de Covid-19 şi este nerăbdător să se întoarcă, a adăugat ea.

De ce s-a retras, de fapt, Joe Biden. Decizia ar fi fost aproape instantanee – SURSE

Preşedintele a susţinut-o public pe Harris pentru a-i succeda în calitate de candidat democrat la preşedinţie în 2024.

Harris nu a făcut referire la viitoarele alegeri prezidenţiale şi şi-a continuat discursul lăudându-i pe sportivii din campionatul NCAA.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here