Kelemen Hunor a lansat un atac devastator la adresa foștilor președinți ai României. Candidatul UDMR la prezidențiale susține că foștii șefi de stat au construit statul-coșmar și le-au permis autorităților să își bată joc de cetățeni.
Liderul UDMR care a fost la guvernare în mai multe alianțe susține că staul a ajuns să-i pedepsească pe cei care respectă legile. Mai mult, Hunor cere o descentralizare a deciziilor majore, iar totul să nu fie dirijat de la București.
Kelemen Hunor a declarat că “regiunile de dezvoltare sunt fragmentate” și „prost alcătuite, dar nimeni nu vrea să le schimbe”.
„Cetățenii spun că este ca un coșmar”, în care statul tratează cetățenii ca pe niște servitori, în care statul are drepturi, iar cetățenii au îndatoriri. Toată lumea promite reforme de 34 de ani, podul este plin de reforme, dar acum este nevoie de bun simț și trebuie pus capăt acestui coșmar”, a spus Hunor.