KIWI Finance, liderul pietei de brokeraj din România, a încheiat anul 2021 cu un volum de credite intermediate de peste 1,7 miliarde lei (350 milioane euro), în urcare cu 50% faţă de anul anterior şi cu 83% faţă de anul 2019. ”KIWI Finance, liderul pieţei de brokeraj din România, a încheiat anul 2021 cu un volum de credite intermediate de peste 1,7 miliarde lei (350 milioane euro), în urcare cu 50% faţă de anul anterior şi cu 83% faţă de anul 2019, având ca principal motor de creştere creditarea ipotecară, coroborat cu implementarea şi lansarea primei platforme digitale de brokeraj de credite – eKIWI”, anunţă compania. În acelaşi timp, cifra de afaceri a ajuns la 39 milioane lei, cu 57% peste nivelul din 2020 şi cu 80% peste anul 2019, iar profitul net a fost de 8 milioane lei, în creştere cu 62% faţă de anul precedent şi cu 83% faţă de anul 2019. Pe segmente, creditele ipotecare standard au reprezentat 86% din totalul creditelor intermediate, urmate de creditele de nevoi personale cu o pondere de 11%, în timp ce creditele Noua Casa şi creditele pentru IMM-uri au avut o cotă de 3%. Creditul ipotecar standard a fost principalul factor de creştere, consemnând un avans puternic atât ca volum, cu 48% faţă de anul precedent, cât şi ca număr de clienţi, cu 31% peste nivelul din 2020. Comparativ cu anul pre-pandemic 2019, volumul creditelor ipotecare standard practic s-a dublat. „2021 a fost cel mai bun an din istoria de 18 ani a companiei. În cei 2 ani de pandemie apetitul şi interesul clienţilor pentru achiziţii imobiliare a crescut foarte mult, pe fondul dobânzilor foarte mici şi al preţurilor atractive, şi s-a concretizat anul trecut prin volume tranzacţionate aproape duble faţă de anul 2019. La aceste creşteri accelerate a contribuit de asemenea implementarea şi lansarea primei platforme digitale de brokeraj – eKIWI, care a adus la o eligibilitate extinsă şi o dublare a eficientei”, a declarat Anca Bidian, CEO KIWI Finance. Implementarea platformei digitale de brokeraj, cu toate instrumentele de eficientizare în spate, a facilitat, printre altele, agregarea preţurilor din tranzacţiile imobiliare finanţate cu creditele ipotecare intermediate de Kiwi Finance, ceea ce a permis lansarea în ianuarie 2022 a Indexului imobiliar Kiwi Finance – primul indice calculat ca preţ mediu de vânzare pe metru pătrat pe baza tranzacţiilor. Astfel, pe baza Indexului imobiliar, s-a observat că preţul mediu de vânzare pe metru pătrat la nivel naţional a avansat cu aproximativ 13% în 2021, ceea ce înseamnă că influenţa creşterii preţurilor la imobile la creşterea totală a nivelului creditării ipotecare a reprezentat mai puţin de un sfert. Odată cu lansarea Indexului imobiliar propriu, Kiwi Finance, care a devenit parte a grupului OLX în 2020, a lansat totodată cea mai cuprinzatoare analiză a pieţei imobiliare locale, şi în premieră conceptul „Casa şi banii în acelaşi loc” împreună cu Storia.ro şi OLX Real Estate. „Vedem deja că acest an este agresat aproape de câţiva stimuli majori: războiul din Ucraina, sancţiunile din Rusia, asaltul inflaţiei, griparea sau stoparea rutelor şi lanţurilor de aprovizionare şi aparenţa deocamdată recalibrare economică. În acest context orice fel de previziune pare lipsită de fundament, dar putem lucra pe câteva scenarii într-o dinamică mare totuşi. În toată această furtună, România are câţiva piloni de stabilitate economică atât în regiune cât şi extins la spaţiul european, ceea ce până acum a însemnat printre altele o creştere a dobânzilor mai lentă decât în regiune şi o stabilitate remarcabilă a cursului de schimb. În acelaşi timp, de la izbucnirea conflictului din Ucraina şi până azi, cererea măsurată de intenţii de cumpărare în scop locativ nu a scăzut pe segmentul clienţilor aflaţi în proces de achiziţie sau a celor care luasera deja decizia de cumpărare. Singurul segment unde am înregistrat scăderi este cel de investiţii în imobiliare, însă acesta are şi cea mai rapidă revenire în piaţă când lucrurile se liniştesc”, a conchis Anca Bidian. KIWI Finance, companie de intermediere credite înfiinţată în anul 2003, a adus pentru prima dată în România serviciile de asistenţă şi intermediere în obţinerea creditelor bancare, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, în orice locaţie convenabilă clientului, fără niciun cost suplimentar. În 18 ani de activitate, KIWI Finance a intermediat credite de peste 2 miliarde de euro, fiind prezentă în 35 de oraşe ale României. Din 2020 Kiwi Finance face parte din OLX Group. KIWI Finance este membru-fondator al Asociaţiei Române a Brokerilor de Credite (ARBC). Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].