Klaus Iohannis, despre centrul de logistică pentru ajutor umanitar: Se va institui sub umbrela Resc-EU şi România va juca rolul de gazdă / Coridorul umanitar va presupune negocieri şi cu autorităţile centrale din Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre centrul de logistică pentru ajutor umanitar care va fi înfiinţat în ţara noastră, că se va institui sub umbrela Resc-EU, a ajutorului umanitar european, iar România va juca rolul de gazdă. Şeful statului a mai arătat că acel coridor umanitar va presupune negocieri şi cu autorităţile centrale din Ucrainacă aceste ajutoare trebuie în definitiv să ajungă în zone unde există activitate militară, la civili. ”Este important de ştiu că acest centru va fi un centru mare, acest centru va permite centralizarea ajutoarelor şi trimiterea lor şi în ucraina dar, după părarea mea, şi în Republica Moldova” a spus preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a mai arătat că acest centru va funcţiona destul de mult timp. ”Noi credem că, din păcate, situaţia din Ucraina se va degrada iar nevoia de ajutor va creşte semnificativ. În acest sens, vom lucra cu siguranţă în etape şi vom lucra împreună cu Comisia. Este un centru de logistică pentru ajutor umanitar, care se va institui sub umbrela Resc-EU, sub umbrela ajutorulului umanitar european şi România va juca rolul de gazdă, vom acea cea mai mare parte a sarcinilor pe care le vom îndeplini”, a spus preşedintele. Klaus Iohannis a mai afirmat că acest centru ”va începe să lucreze în etape”. ”Vom începe de la un centru care primeşte ajutoare şi va fi o întreprindere foarte mare. În final, va fi o întreprindere foarte mare şi foarte complicată, fiindcă va lucra cu toţi actorii implicaţi în ajutorul umanitar”, a explicat şeful statului.  Preşedintele a menţionat că ”acelaşi lucru este valabil şi pentru coridorul pe care se vor licra aceste ajutoare.  ”Acest coridor va presupune negocieri şi cu autorităţile centrale din Ucraina şi cu cele locale, dar şi cu cei care sunt acolo în stare de război, pentru că aceste ajutoare trebuie în definitiv să ajungă în zone unde există activitate militară şi civilii sunt în nevoie de ajutoare din afară”, a spus preşedintele. Şeful statului a menţionat că aceste lucruri sunt foarte complicate şi, ”până când acest centru va funcţiona la capacitate nominală, vor trece câteva săptămâni. ”Noi începem, practic, de astăzi pregătirile, doamna preşedinte ( Ursula von der Leyen, nr) a venit cu experţi de la Bruxelles şi împreună cu oamenii noştri începem vom începe să lucrăm la aceste lucruri”, a spus în final preşedintele.  Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here