Klaus Iohannis: Situaţia avionului deturnat în Belarus, ceva nemaiîntâlnit / Şeful statului crede că trebuie discutat despre sancţiuni şi investigaţii

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni seară, că situaţia avionului deturnat în Belarus este ”ceva nemaiîntâlnit” şi consider că trebuie discutat despre sancţiuni şi investigaţii. ”Avem două teme de mare actualitate: evoluţia din Orientul Mijlociu, unde se pare că lucrurile încet, încet se liniştesc şi avem, din păcate, situaţia avionului deturnat în Belarus, ceva nemaiîntâlnit, şi este clar că trebuie să discutăm şi să discutăm despre sancţiuni, despre investigaţii. Vor fi discuţii destul de complicate”, a declarant, luni seară, preşedintele Klaus Iohannis, înaintea participării la Consiliul European. Şeful statului a explicat că vor fi abordate şi alte subiecte. ”Avem şi multe alte elemente care vor fi discutate în această sesiune: avem relaţia cu Rusia, avem, evident, relaţia cu Marea Britanie după Brexit, lucrurile se mişcă în unele sectoare destul de greu şi vrem să discutăm aceste chestiuni. Pentru noi este important să se păstreze unitatea, solidaritatea şi să existe un tratament egal pentru toate statele Uniunii Europene. Pentru noi este extrem de important să avem condiţii egale pentru români, ca şi pentru ceilalţi europeni”, a mai declarant şeful statului. Preşedintele Klaus Iohannis participă luni şi marţi la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here