Moscova şi Washingtonul vor ”elabora măsuri” care să permită aplicarea unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile al atacurilor infrastructurilor energetice în Rusia şi în Ucraina, a anunţat marţi Kremlinul. Reacția a venit după ce Casa Albă a anunțat că s-a ajuns la un acord în 6 puncte, cu Federația Rusă, privind o încetare parțială a ostilităților din Ucraina.
”Rusia şi Statele Unite au convenit să elaboreze măsuri în vederea punerii în aplicare a acordurilor preţedinţilor celor două ţări cu privire la interzicerea atacurilor instalaţiilor energetice ale Rusiei şi Ucrainei pe o perioadă de 30 de zile”, anunţă într-un comunicat Kremlinul, potrivit news.ro.
Acest armistiţiu a fost anunţat săptămâna trecută de către preşedinţii Vladimir Putin şi Donald Trump.
Însă el nu a fost nicodată aplicat în mod real.
Kievul şi Moscova se acuză reciproc de o continuare a acestu tip de atacuri.
Ucraina și Rusia au acceptat armistițiul în Marea Neagră și cel privind infrastructurile energetice.