Kuwaitianul Haitham Al-Ghais a fost numit luni secretar general al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEP), a anunţat cartelul într-un comunicat, cu o zi înaintea de o reuniune lunară, relatează AFP. Acest veteran al sectorului urmează să preia funcţia – în august -, pe o perioadă de trei ani. El urmează să-l înlocuiască pe nigerianul Mohammed Barkindo, aflat în post din 2016, în contextul în care OPEP înregistrează o relansare a cererii de ”aur negru”, după şocul pandemiei covid-19. Secretarul general al OPEP nu are puteri executive, ci este reprezentantul public al organizaţiei şi face uneori oficiul de diplomat în vederea unei facilitări a unor discuţii între ţări cu interese divergente – precum Arabia Saudit şi Iranul sau, mai recent, cu Emiratele Arabe Unite (EAU). ”Domnul Al-Ghais este un veteran la Kuwait Petroleum Corporation (KPC)”, un conglomerat de stat, al cărui drector al birourilor de la Beijing, iar apoi de la Londra a fost, şi ”a fost guvernatorul OPEP pentru Kuwait dn 2017 în iunie 2021”, precizează într-un comunicat OPEP. Organizaţia, cu sediul la Viena, în Austria, ”îşi exprimă recunoştinţa” faţă de Mohammed Barkindo ”pentru conducerea sa în cele două mandate consecutive”. Sub conducerea lui Barkindo, OPEP s-a asociat cu alte zece ţări – inclusiv Rusia – în cadrul unui acord OPEP+, semnat în 2016. În contextul în care grupul îşi pierdea din influenţă, din cauza ascensiunii petrolului de şist în Statele Unite, această alianţă le-a permis producătorilor să-şi limiteze extracţiile de petrol după apariţia pandemiei covid-19. Acest efort a condus la o redresare a cursulului petrolului după şoc, pe o piaţă foarte marcată, în aprilie 2020, criticată de ţări consumatoare, mai ales Statele Unite. Cu o zi înaintea unei noi reuniuni a OPEP+, observatori se aşteaptă ca direcţia decisă în mai 2021 să fie menţinută, şi anume o creştere treptată a producţiei, cu doar 400.000 de barili pe zi. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].