Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marţi, în legătură cu accidentul de elicopter în care a murit preşedintele iranian, că Statele Unite sunt vinovate, indirect, ca urmare a sancțiunilor impuse Teheranului. Unul dintre efecte, susține Lavrov, a fost degradarea flotei de elicoptere iraniene, cumpărată de la americani în anii “70, când țara avea un regim proocidental
“Americanii nu recunosc acest lucru, dar adevărul este că alte ţări împotriva cărora SUA au anunţat sancţiuni nu primesc piese de schimb pentru echipament american, inclusiv de aviaţie”, a afirmat Lavrov, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
“Vorbim despre provocarea deliberată de daune cetăţenilor obişnuiţi care folosesc aceste vehicule, iar atunci când nu sunt furnizate piese de schimb, asta are legătură directă cu descreşterea nivelului de siguranţă”, a adăugat șeful diplomației de la Moscova.
Media iraniene au relatat că imaginile de la locul accidentului arată elicopterul Bell 212 fabricat în SUA cu care călătorea Raisi prăbuşit pe un vârf de munte, deşi nu există informaţii oficiale privind cauza accidentului.
Înainte de revoluţia islamică din 1979, Iranul era un cumpărător major de elicoptere Bell în timpul regimului Şahului. După schimbarea de guvern și adoptarea unei linii dure antiamericane, deceniile de sancţiuni au făcut să fie dificil pentru Iran să obţină piese de schimb sau să modernizeze aparatele de zbor, comentează Reuters.Elicopterul cu care zbura președintele Iranului era vechi de aproape jumătate de secol. Ce a contribuit la prăbușirea aparatului