Lavrov: Solicitarea repetată a Rusiei pentru întrunirea Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia de la Bucea a fost refuzată – presa rusă

Solicitarea repetată a Rusiei pentru întrunirea Consiliului de Securitate al ONU privind situaţia de la Bucea a fost respinsă, a declarat, luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, conform agenţiei de presă rusă, Interfax. ”Am cerut ieri o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, iar colegii noştri britanici care acum prezidează Consiliul de Securitate au refuzat să o facă. Încercarea noastră de astăzi a eşuat şi ea. Ei spun că intenţionează să ia în considerare situaţia din Ucraina, ţinând cont de toate aspectele, mâine”, a declarat Lavrov la o conferinţă de presă la Moscova. ”Bănuiesc, cunoscând diplomaţia britanică, că sarcina este de a dizolva acest fals specific de la Bucea conform raţionamentului demagogic asupra naturii crizei ucrainene”, a mai spus Lavrov. ”Dar vom folosi în continuare resursele misiunii noastre permanente pentru a organiza astăzi o conferinţă de presă la New York, unde vor fi prezentate materiale detaliate care arată adevărata natură a evenimentelor din oraşul Bucea, pe care colegii noştri occidentali încearcă acum să le prezinte ca fiind dovezi ale unei crime de război comise de Rusia”, a continuat oficialul rus. ”Vom insista ca şi crimele comise de Forţele Armate Ucrainene, conduse de batalioane naţionaliste, neonaziste, să nu rămână, desigur, fără consecinţe. Lucrăm cu prietenii şi colegii noştri la aplicarea normelor relevante ale dreptului umanitar internaţional şi să ne asigurăm că aceste acuzaţii se bazează pe fapte foarte clare, specifice şi incontestabile”, a conchis Lavrov.   Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here