Val de controale în întreaga țară pentru a vedea câte alimente conțin pesticide! Rezultatele prelevate de la pepeni arată că fructele nu conțin chimicale, însă în timpul controalelor inspectorii au descoperit roșii, ceapă verde sau spanac cu pesticide peste limita admisă. O echipă Realitatea PLUS a mers din nou în laboratorul Autorității Fitosanitare pentru a vedea exact rezultatele analizelor.
La aproximativ două săptămâni de la controalele efectuate în piețele din Capitală, jurnaliștii Realitatea PLUS s-au întors în laboratorul Autorității Naționale Fitosanitare pentru a vedea rezultatele analizelor prelevate de la pepeni. După procedurile riguroase, datele arată că fructele nu au reziduuri de pesticide și nu reprezintă un pericol.
Romeo Șoldea, director Autoritatea Națională Fitosanitară: „Până în momentul de față, la nivel național, au fost prelevate 66 de probe de pepeni. Avem rezultate finale pentru 36 de probe, iar până acum nu am descoperit nicio neconformitate. Am depășit deja planul național de monitorizare; nivelul pe care ni-l setasem la începutul anului pentru prelevare și testare a fost depășit”.
Potrivit ultimului raport al inspectorilor fitosanitari, de la începutul anului și până în prezent au fost prelevate peste 2.250 de probe de la diverse fructe și legume, iar laboratorul a eliberat rezultatele pentru aproximativ 2.000 de analize. S-au găsit chimicale peste limita admisă în roșii, ceapă verde, spanac, dar și în alte fructe și legume.
„Până în acest moment au fost descoperite 25 de neconformități, ceea ce reprezintă 1,28% din totalul probelor analizate. Au fost 7 neconformități pentru tomate, 5 pentru capia verde, 3 pentru mărar, una pentru fasole verde și una pentru pătrunjel. Amenda pentru utilizarea de produse de protecție a plantelor necorespunzătoare se încadrează între 3 și 7.000 de lei, iar pentru comercializare între 500 și 2.000 de lei, în funcție de cantitatea din lotul respectiv”, a mai spus Romeo Șoldea.
Autoritățile vor continua controalele.
Dezastru în piețe. Vânzătorii își aruncă la gunoi marfa de pe tarabe, din lipsă de clienți