Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că varianta listelor comune PNL-PSD pentru alegerile locale din municipiile Timişoara, Braşov şi Bacău este în analiză şi o decizie va fi luată doar pe baza argumentelor electorale şi nu „pe intuiţia cuiva anume”. 

„În acest moment, şi nu am făcut niciun secret, aşa cum la municipiul Bucureşti şi la sectoare am găsit formula de a candida pe liste comune, ne propunem aceeaşi abordare în municipiile reşedinţă de judeţ acolo unde nu sunt primari PNL sau PSD. Aici discutăm de municipiile Timişoara, Braşov şi Bacău, motiv pentru care am discutat cu preşedintele filialei Timiş”, a spus Ciucă, joi, după după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

„Dincolo de ceea ce reprezintă analiza şi perspectiva pe care dumnealor o au la nivel local, datoria noastră este să găsim formula prin care cu adevărat să putem să ne asigurăm câştigarea Primăriei Timişoara, pentru că este simbolul a tot ceea ce a reprezentat dreapta în politica din România. Nu s-a luat încă o decizie, încă avem negocieri în coaliţie şi atunci când vom avea perspectiva că ne apropiem de final, cum am procedat şi la Bucureşti, (…) am discutat cu toţii în interiorul conducerii executive a Partidului şi conducerea filialei Bucureşti, la fel vom proceda şi la celelalte judeţe şi vom găsi o formulă potrivită”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă există posibilitatea ca PNL să meargă pe listă separată în aceste trei reşedinţe de judeţ, Ciucă a răspuns: „Este pe voturi, ca atare vom număra fiecare vot să ne asigurăm că vom câştiga alegerile atât la nivel de unităţi administrativ teritoriale, cât şi la nivel de judeţ. Decizia, încă o dată, se ia pe bază de argumente, nu pe bază de vrerea sau intuiţia cuiva anume. Aici discutăm de responsabilitate şi nu este vorba de persoane, ci de PNL. Fiecare membru al PNL trebuie să se angajeze la ceea ce înseamnă îndeplinirea obiectivului partidului”.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here