Mai multe curţi şi case din sudul litoralului au fost inundate în urma ploilor foarte puternice care au căzut vineri dimineaţă, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru a scoate apa. Zona s-a aflat timp de aproape patru ore sub cod roşu de ploi. 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au primit mai multe sesizări în urma ploilor torenţiale de vineri dimineaţa.

Astfel, ei au intervenit la un subsol inundat în urma refulării canalizării suprasolicitate în Costineşti, dar şi la o casă şi o curte inundate tot în Costineşti.

De asemenea, pompierii au fost solicitaţi să intervină şi la două case inundate, aflate pe aceeaşi stradă din localitatea Moşneni. Totodată, o casă a fost inundată în localitatea 2 Mai, în urma refulării canalizării suprasolicitate. 

De asemenea, pompierii mai intervin la o curte inundată în Venus şi la un garaj inundat în Eforie Sud. 

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting Cod roşu pentru judeţul Constanţa, fiind vizate localităţile Eforie, Techirghiol, Tuzla, Negru Vodă, Topraisar, 23 August, Limanu, Albeşti, Amzacea, Pecineaga, Costineşti, Comana, Mangalia.

”Vor fi averse, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp. În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantităţi de 50…60 l/mp”, au transmis meteorologii.

Avertizarea a fost valabilă până la ora 9:00.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here