Un report în valoare de peste 21,98 milioane de lei (peste 4,41 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49 la categoria I, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 9,75 milioane de lei (peste 1,95 milioane de euro), informează Loteria Română.
Duminică, 18 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat peste 17.900 de câştiguri în valoare totală de peste 1,48 milioane de lei.
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 9,83 milioane de lei (peste 1,97 milioane de euro), la categoria a II-a este în joc un report în valoare de aproximativ 100.000 de lei (peste 20.000 de euro). La Noroc Plus este în joc un report cumulat în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
La Loto 5/40, la categoria I, se înregistrează un report de peste 265.600 de lei (peste 53.300 de euro). La Super Noroc, la categoria I, este în joc un report de peste 124.900 de lei (peste 25.100 de euro).
La tragerea Joker, la categoria a III-a, s-au înregistrat două câştiguri a câte 70.464,66 lei fiecare. Biletele norocoase au fost jucate la agenţii loto din Sântana, judeţul Arad şi din Târgu Mureş.
La tragerea Loto 5/40, la categoria a II-a, s-a înregistrat un câştig în valoare de 112.437,60 lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie loto din Roman, judeţul Neamţ.