Lucrarea de extindere şi modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov va fi finalizată în această vară, arată un comunicat al CJ Braşov. Lucrarea este realizată de Ministerul Sănătăţii cu fonduri asigurate prin Banca Mondială în valoare de 10,5 milioane lei şi a ajuns într-o fază avansată de execuţie. În acest context, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov Adrian-Ioan Veştea a vizitat şantierul vineri, împreună cu dr. Cristina Vecerdi, fosta şefă a UPU, actualmente deputat în Parlamentul României, dr. Călin Cobelschi, managerul SCJU Braşov, dr. Cătălin Mişarcă, directorul medical al Spitalului, şi dr. Romeo F. Boancă, actualul coordonator al UPU. „Avem bucuria să constatăm că această lucrare este într-o etapă bună. Îi putem asigura pe braşoveni că administraţia judeţeană şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă au pregătit şi echipamentele necesare dotării noii UPU, pe care deja le-am achiziţionat din fonduri europene în valoare de 6,7 milioane de lei, adică aproximativ 1,3 milioane de euro. În acest fel, Unitatea de Primiri Urgenţe va dispune de echipamente de ultimă generaţie”, a punctat preşedintele CJ în deschiderea vizitei, conform comunicatului de presă Dr. Cristina Vecerdi a prezentat configuraţia noii Unităţi de Primiri Urgenţe, care va fi total schimbată faţă de ceea ce există în momentul de faţă. Astfel, accesul în UPU al ambulanţelor şi al pacienţilor care vin cu mijloace proprii se va realiza printr-o poartă electrică, acţionată automat în momentul sosirii ambulanţei. Este posibilă intrarea simultantă a două autovehicule, dar există o prevedere a spaţiului din faţa UPU pentru cazul în care ar apărea o supraaglomerare sau un accident cu victime multiple. De la intrare, pacienţii ajung într-un spaţiu extrem de generos care este destinat triajului. Acesta va fi punctul fierbinte al Unităţii de Primiri Urgenţe, aici urmând să se stabilească gravitate stării pacienţilor şi prioritizarea lor în funcţie de protocolul naţional de triaj. Este spaţiul din care pacienţii vor fi repartizaţi în sălile dedicate, în funcţie de tipul de urgenţă: urgenţe minore, urgenţe majore şi pacienţi în stare critică. Zona „verde” este destinată urgenţelor minore. Vor exista 6 posturi de lucru, echipamentele urmând să fie montate după realizarea finisajelor. Dacă până în prezent UPU avea o singură sală de aşteptare pentru pacienţi şi aparţinători, o noutate a proiectului este crearea unei săli de aşteptate moderne, destinate exclusiv aparţinătorilor. Aceasta va fi dotată cu televizoare şi va dispune de grupuri sanitare şi instalaţii adaptate inclusiv necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi. Va fi un spaţiu în care medicii vor da relaţii despre starea pacienţilor. O altă noutate adusă de acest proiect este faptul că analizele necesare stabilirii nivelului de alcoolemie se vor recolta într-un spaţiu separat (şi nu la triaj – ca în prezent), aflat în vecinătatea camerei destinate urgenţelor minore. Tot în această zonă vor funcţiona cabinetul de radiologie şi cel pentru computer-tomograf. Toate încăperile din cadrul UPU vor fi dotate cu sisteme de supraveghere audio-video, ceea ce va asigura o protecţie în plus deopotrivă pentru pacienţi şi pentru personalul medical. Zona „galbenă” – destinată urgenţelor grave, şi zona „roşie” – în care vor fi trataţi pacienţii în stare critică, sunt dispuse în partea opusă zonei „verzi”, acestea fiind practic urgenţele majore care definesc activitatea UPU. Sala dedicată pacienţilor aflaţi în stare critică dispune de dispozitive pentru livrarea gazelor medicale sub formă de console, care permit poziţionarea paturilor în aşa fel încât personalul medical să aibă acces deschis de jur-împrejurul pacienţilor. Consolele sunt mobile şi dispun de prize pentru oxigen, aer comprimat şi vacuum. Ele permit cuplarea ventilatoarelor, sunt dotate cu suporturi pentru aparatura specifică şi dispun de braţe care pot fi mutate, astfel încât accesarea pacienţilor să fie facilă. Aici vor funcţiona 4 posturi de resuscitare. Spaţiul urgenţelor majore comunică cu cel destinat pacienţilor în stare critică. Este nevoie de acces direct, având în vedere că personalul medical care deserveşte ambele zone este acelaşi şi se întâmplă adesea ca pacienţii în stare gravă să devină critici sau, dimpotrivă, cei care au fost stabilizaţi în zona „roşie” sau fie mutaţi în spaţiul de urgenţe majore. Zona „galbenă” este cea mai mare încăpere medicală din cadrul UPU, aici urmând să fie funcţionale 14 posturi de lucru, dispuse pe trei laturi. În mijlocul încăperii va fi amenajată o „insulă” unde personalul medical va avea acces la sistemul informatic al spitalului şi va putea supraveghea pacienţii. În viitorul apropiat, conducerea Spitalului Judeţean îşi propune dotarea personalului cu tablete şi digitalizarea activităţii, deoarece accesul facil a sistemul informatic şi completarea în timp real a datelor scurtează timpul de consult şi perioada de aşteptare a pacienţilor în UPU. Primul pas este realizat de Consiliul Judeţean Braşov, care are în implementare un proiect cu fonduri europene în valoare de 2,9 milioane de lei, ce vizează digitalizarea activităţii instituţiilor medicale şi de asistenţă socială din subordinea sa. Noua Unitate de Primiri Urgenţe dispune de un subsol generos. Aici au fost prevăzute vestiare pentru medici, asistente şi infirmiere, la care accesul se va face din exterior, precum şi spaţii de depozitare care vor fi alocate strict materialelor specifice activităţii UPU. Aceste spaţii vor avea câteva module flexibile, care să uşureze transportul, precum şi un sistem de depozitare inteligentă, conectat la sistemul informatic, care să asigure o gestiune aproape instantanee a materialelor, astfel încât să nu mai fie nevoie de un angajat care să verifice stocurile sau data de expirare a produselor. „Mulţumim Consiliului Judeţean că este alături de noi nu doar în acest proiect, ci şi în proiectele de renovare a întregului Spital Judeţean de Urgenţă, care în ultimii doi ani a beneficiat de investiţii colosale, totalizând aproape 70 de milioane de lei. Suntem fericiţi că începem să vedem luminiţa de la capătul tunelului, având în vedere că am parcurs nu doar un an extrem de greu, în care a trebuit să facem renovări într-o perioadă de pandemie. Am avut foarte multe bariere de trecut, dar important este că la această oră ne apropiem de sfârşit cu lucrările care vor schimba cu totul faţa Spitalului Judeţean. Această Unitate de Primiri Urgenţe, care este la nivel mondial din punctul de vedere al construcţiei şi al dotărilor, estimăm că va fi funcţională în maximum o lună şi jumătate, iar celelalte lucrări din cadrul spitalului vor fi gata în jurul datei de 1 iulie. Sperăm ca în acel moment să avem şi structura aprobată de Ministerul Sănătăţii şi să putem începe o nouă activitate în condiţii optime”, a spus managerul SCJU Braşov, Călin Cobelschi. La rândul său, preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea a concluzionat că „noua Unitate de Primiri Urgenţe va îmbunătăţi extrem de mult tot ce înseamnă la ora actuală activitatea de urgenţe din judeţul Braşov. Am făcut în aşa fel încât să aplicăm pe toate oportunităţile de finanţare pe care le-am avut la dispoziţie, atât fonduri europene, cât şi bani care au venit de la Banca Mondială prin intermediul Ministerului Sănătăţii, la care se adaugă sumele alocate constant din bugetul Consiliului Judeţean Braşov pentru spitalele din subordinea noastră. Am făcut toate acestea, pentru că la nivelul administraţiei judeţene suntem interesaţi să îmbunătăţim în fiecare zi actul medical, în beneficiul locuitorilor judeţului Braşov”. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].