Compania aeriană Lufthansa şi-a anunţat, sâmbătă, intenţia de a-şi suspenda toate zborurile către şi peste Rusia timp de şapte zile, din cauza invaziei Ucrainei de către armata rusă, relatează AFP. “Lufthansa nu va mai folosi spaţiul aerian rusesc în următoarele şapte zile şi zborurile către Rusia vor fi suspendate în această perioadă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru AFP. Tot sâmbătă, un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor din Germania a afirmat că aceasta vrea să-şi închidă spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti. “Ministrul Transporturilor, Volker Wissing, este în favoarea închiderii spaţiului aerian german pentru avioanele ruseşti şi a făcut aranjamente pentru a avea totul pregătit pentru asta”, a spus sursa citată. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].