Madonna a cumpărat cu mai mult de 19 milioane de dolari casa lui The Weeknd din Los Angeles - FOTO

Madonna a cumpărat cu mai mult de 19 milioane de dolari casa lui The Weeknd din Hidden Hills (Los Angeles), potrivit dirt.com.
Cântăreaţa în vârstă de 62 de ani, care a petrecut ultimii ani între New York, Hamptons şi Lisabona, a decis să aibă o reşedinţă şi în California. Deşi a petrecut Paştele pe Coasta de Est, ea a stat anul trecut, în timpul carantinei, într-o casă închiriată în zona Coldwater Canyon din Beverly Hills. Decizia de a se stabili acum aici poate avea legătură cu filmul biografic pe care îl pregăteşte cu Diablo Cody şi pe care ea îl va regiza. Cântăreţul canadian The Weeknd a cumpărat casa nou-nouţă în urmă cu aproximativ patru ani, pentru 18,2 milioane de dolari şi a scos-o la vânzare, iniţial, pentru 25 de milioane de dolari. Preţul a fost scăzut ulterior la 22 de milioane de dolari, iar Madonna a reuşit să o achiziţioneze cu 2,7 milioane mai puţin. Proprietatea are o suprafaţă de 3.800 de metri pătraţi împărţiţi între cele şapte dormitoare şi tot atâtea băi, din casa principală, şi două, din casa pentru oaspeţi, sală de fitness, piscină şi un teren de tenis. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here