Mahmoud Abbas amână pe termen nedeterminat primele alegeri palestiniene din ultimii 15 ani, prevăzute la 22 mai; Hamas denunţă o ”lovitură de stat”; manifestaţii în Cisiordania

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a amânat primele alegeri din ultimii 15 ani în Palestina, din cauză că organizarea scrutinului nu este ”garantată” în Ierusalimul de Est, anexat de către Israel, după care mişcarea palestiniană Hamas, la putere în Fâşia Gaza, a denunţat o ”lovitură de stat”, relatează AFP. ”Am decis să amânăm data acestor alegeri până când (…) poporul nostru îşi va putea exercita drepturile democratice la Ierusalim”, a anunţat, în noaptea de joi spre vineri, Mahmoud Abbas, în urma unei reuniuni a Organizaţiei Eliberării Palestinei (OLP) cu privire la alegerile legislative, prevăzute la 22 mai. Preşedintele plaestinian sublinia joi seara că aceste alegeri pot avea loc dacă Israelul dă undă verde, în zilele următoare, organizării alegerilor în Ierusalimul de Est, după care a anunţat, ulterior, o amânare a scrutinului pe termen nedeterminat. În urma acestei decizii, Comisia Electorală palestiniană şi-a anunţat încetraea activităţilor de pregătire a acestor alegeri, anuţate la începutul lui ianuarie, în cadrul unui proiect de ”reconciliere” între Partidul Fatah (laic) al lui Mahmoud Abbas şi mişcarea islamistă Hamas, principalele formaţiuni în viaţa politică palestiniană. ”Fatah şi preşedintele palestinian poartă întreaga responsabilitate a deciziei (amânării alegerilor) şi a consecinţelor acesteia, care reprezintă nici mai mult, nici mai puţin decât o lovitură de stat împotriva acordului nostru”, a denunţat vineri, într-un comunicat, Hamas. La Ramallah, unde Autoritatea Palestiniană a lui Mahmoud Abbas, care obişnuieşte mai degrabă să organizeze manifestaţii, decâît să fie vizată de ele, sute de persoane au ieşit în stradă pentru a denunţa amânarea alegerilor, a constat un jurnalist AFP. ”Ca tineri palestinieni, suntem o întreagă generaţie care nu ştie ce înseamnă alegerile (…). Această nouă generaţie are dreptul să-şi aleagă liderii şi să facă parte din procesul de decizie”, declară Tariq Khudairi, un manifestant în vârstă de 25 de ani. ”A venit timpul ca tinerii să decidă”, a subliniat el, vizându-l pe Abbas, în vârstă de 85 de ani. Zvonuri cu privire la organizarea sau nu a alegerilor legislative la 22 mai ciculau de mai multe săptămâni, un scrutin urmat de alegeri prezidenţiale în iulie, potrivit unui calendar anunţat de către Mahmoud Abbas, în cadrul unui acord de reconciliere între partidul său laic Fatah şi islamiştii din Hamas. Palestinienii au aşteptat anunţul lui Abbas, cu ocazia unei reuniuni la Ramalllah, în Cisiordania ocupată, a executivului OLP, o adunare a numeroase facţiuni palestiniene. În urma ultimelor alegeri legislative, în 2006, tensiuni între Fatah şi Hamas au condus la confruntări în forţă şi la o împărţire geografică a puterii, între Autoritatea Palestiniană (AP), controlată de Ffatah, cu sediul în Cisiordania ocupată, şi Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza. Ierusalimul de Est – partea de răsărit a oraşului sfânt, considerat de către palestinieni capitala Palestinei, statul la care aspiră – nu se află sub controlul vreuneia dintre ele, deoarece a fost anexat de peste o jumătate de socol de către Israel, de unde şi cererea adresată statului evreu, în vederea organizării scrutinului. Comisia Electorală palestiniană dădea recent asigurări că poate deschide secţii de votare în oraşe vecine Ierusalimului, în Cisordania ocupată. Însă Mahmoud Abbas a respins joi seara această opţiune şi a subliniat că vrea ca votul să aibă loc în Ierusalim şi ca partidele să-şi poată face campanie electorală, în pofida faptului că Israelul a arestat, în ultimele săptămâni, candidaţi în alegerile legislative palestiniene. Acest anunţ intervine în contextul în care Ierusalimul de Est este, de două săptămâni, teatrul unor manifestaţii zilnice ale unor tineri palestinieni împoriva poliţiei israeliene. Aceste manifestaţii s-au soldat săptămâna trecută cu peste 100 de răniţi într-o singură noapte, după ce o grupare evreiască de extremă dreapta a scandat ”Moarte arabilor!” în toiul Ramadanului. Mahmoud Abbas joacă cartea Ierusalimului de Est pentru a amâna alegerile, în contextul în care se confruntă cu o frondă în Fatah, acuză critici de-ai săi. În total, peste 30 de liste electorale rivalizează în alegerile legislative – inclusiv două curente care sfidează Fatah din interior, al vechiului opozant Mohammad Dahlan, exilat în Emiratele Arabe Unite (EAU), şi a nepotului lui Yasser Arafat, Nasser al-Kidwa. ”Dacă Abbas amână alegerile, noi vom organiza manifestaţii”, avertiza săptămâna aceasta Daoud Abu Libdeh, un candidat de pe lista lui Mohammad Dahlan. În afară de cele două curente din Fatah, Mahmoud Abbas are de înfruntat islamişti înarmaţi din Hamas, aflat la putere în Fşia Gaza, un teritoriu cu două milioane de locuitori, dar care caută să-şi extindă influenţa în Cisiordania, unde locuiesc 2,8 milioane de palestinieni. Capul listei Hamas în alegerile legislative, Khalil al-Hayya, avertiza săptămâna trecută, într-un interviu acordat AFP, că o amânare a alegerilor ”ar împinge poporul palestinian în necunoscut” şi ar crea o ”mare frustrare în rândul populaţiei”, care poate antrena ”reacţii grave”. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here