Cristian Gingioveanu, managerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Dolj, a fost reținut joi. Cristian Gingioveanu a fost reținut
Reținerea acestuia survine în contextul unei ample anchete de corupție desfășurate de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care au coordonat mai multe percheziții în Dolj, inclusiv la SAJ Dolj, Spitalul CF Craiova și Stațiunea de Cercetare Agricolă Șimnic.
DNA a transmis într-un comunicat oficial că ancheta vizează suspiciuni de corupție și alte infracțiuni comise de funcționari publici și complicii acestora în cursul anului 2024. Perchezițiile au fost efectuate în 18 locații din județul Dolj, dintre care trei sunt instituții publice, iar restul, locuințe private. Biroul de Informare și Relații Publice al DNA a precizat că acțiunea se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
„În prezent, oferim detalii limitate, urmând ca informațiile suplimentare să fie comunicate atunci când circumstanțele anchetei vor permite”, a declarat un purtător de cuvânt al DNA.